Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, a declarat, luni, că există voci care susțin că nu ar fi nevoie de o nouă Lege a sănătății pentru că nu ar aduce schimbări majore cu benecicii reale ale sistemului, atrăgându-i-se atenția asupra faptului că „există un risc politic foarte mare”.
„Sunt câteva întrebări care vin din diferite zone ale sănătății. Impresia mea e că am dezbătut acestă lege de am plictisit lumea. Dar se pare ca lucrurile sunt în continuare neclare. Există voci care susțin că nu ar fi nevoie de o nouă lege pentru că nu ar aduce schimbări majore cu benecicii reale ale sistemului, dar nu propun nicio altă soluție. Am discutat cu o parte dintre ei și mi s-a spus că e un risc politic foarte mare. Riscurile politice și le asumă Guvernul”, a spus ministrul Vasile Cepoi, la conferința Mediafax talks about Health Reform, organizată în parteneriat cu Ministerul Sănătății.
Demnitarul a declarat că proiectul de lege încă nu a fost pus în dezbatere publică, pentru că a dorit ca noua formă a proiectului să fie agreată mai întâi de către Guvern.
Vasile Cepoi a precizat că a avut mai multe întâlniri privind modificarea Legii sănătății și așteptările sunt legate, în special, de controlul statului asupra asigurărilor de servicii medicale, precizând că în prezent controlul nu reușește să stăpânească acele mecanisme vicioase care duc la cheltuieli nejustificate, asigurarea accesului populației la servicii cât mai echitabile, controlarea modului în care se colectează și se cheltuiesc banii pentru sănătate, în acest sens propunerea fiind ca fondul să nu mai facă parte din bugetul statului.
De asemenea, partenerii cu care s-a discutat pentru elaborarea proiectului de lege au solicitat autonomia managenerială care să permită remunerarea pe criterii de performanță, servicii de calitate, iar în medicina de familie s-a ridicat problema permanenței serviciilor medicale și faptul că medicii de familie au ajuns să completeze mai mult decât să facă activități medicale.
„O plângere generală se referă la calitatea serviciilor medicale. Sperăm să extindem sfera de activitate privind managementul calității. Cam acestea au fost cerințele care au rezultat în urma întâlnirilor”, a mai spus ministrul.
La dezbaterea Mediafax Talks about Health Reform, organizată împreună cu Ministerul Sănătății, au participat, luni, peste 200 de invitați.
În cadrul evenimentului Mediafax, au dezbătut proiectul legii sănătății ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, Marius Filip, medic șef CNAS, Theodor Alexandrescu, CEO Alico Asigurări, Sorin Popescu, șef grup comunicare ARPIM, Laurențiu Mihai, director executiv APMGR, Marius Savu, director general al Administrației Spitalelor, Cristian Hotoboc, președinte al Alianței pentru Sănătate