Sistemul electronic de prescriere a medicamentelor, care ar fi trebuit să intre în funcțiune la 1 iunie, va fi introdus, experimental, la 1 iulie, iar dacă nu vor fi probleme, noul tip de rețetă va fi obligatoriu din august, a declarat, miercuri, ministrul Sănătății, Vasile Cepoi.
„Rețeta electronică nu a putut fi introdusă la 1 iunie, pentru că au fost disfuncționalități în sistem”, a mai spus Cepoi.
Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au afirmat anterior că prescrierea rețetei electronice va putea fi implementată începând din 1 iulie, iar până la sfârșitul anului 2012 noul sistem va fi utilizat în paralel cu cel actual, a informat, marți, Ministerul Sănătății.
Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, s-a întâlnit, marți cu reprezentanții CNAS la ședința Colegiului MS. Cu această ocazie, Cepoi a cerut conducerii CNAS să îi prezinte, în regim de urgență, o informare cu privire la implementarea sistemului de prescriere prin rețeta electronică, se arăta într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
Softul pentru rețeta electronică este funcțional, fiind făcute demonstrații în acest sens, însă reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu știu să-l folosească și să dea acces medicilor de familie în sistem, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, fostul director al CNAS, Dorin Ionescu.
Potrivit lui Ionescu, medicii de familie ar fi putut accesa softul din 1 iunie, dacă reprezentanții CNAS le-ar fi permis accesul la acesta.
Și președintele Asociației Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, spunea că în 1 iunie nu erau făcute modificările la soft necesare pentru ca medicii să poată utiliza aplicația de eliberare a rețetei electronice.
Sistemul electronic de prescriere a medicamentelor ar fi trebuit să intre în funcțiune, cu titlu experimental, în 1 iunie, noile rețete urmând să fie eliberate, timp de câteva luni, în paralel cu cele clasice și să devină obligatorii din iulie.
Potrivit reprezentanților SIVECO, sistemul CNAS pentru rețeta electronică a fost testat pentru 10.000 de conectări pe secundă, ceea ce înseamnă, teoretic, 1,5 milioane de rețete pe zi, în condițiile în care, potrivit datelor din Sistemul Informatic Unic Integrat, în România se eliberează, lunar, 3-3,5 milioane de rețete.