Medicii de familie, dar și specialiștii din ambulatoriu și spitalele, trebuie să afișeze la loc vizibil un pliant cu drepturile pacientului, nerespectarea acestei obligații putând fi semnalată la numărul de telefon 0800.800.242, a anunțat, ieri, consilierul guvernamental Vasile Cepoi.
„În orice cabinet medical și în spitale trebuie afișate pliante cu drepturile pacientului. Casa Națională de asigurări de sănătate trebuie să verifice acest aspect. Atunci când medicii sunt chemați să semneze contractul de servicii, trebuie să facă dovada existenței unui astfel de document”, a explicat dr. Cepoi, fost ministru al Sănătății, în conferința de presă organizată cu ocazia lansării campaniei naționale de informare „Săptămâna pacienților”.
Campania națională de informare „Săptămâna pacienților”, realizată sub Înaltul Patronaj al Guvernului României, a fost lansată luni, de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România.
„Săptămâna pacienților” cuprinde o campanie de informare pentru pacienții din spitale, lansarea Telefonului Pacientului, dezbateri cu medici și studenți de la universitățile de medicină și farmacie din București, Iași și Timișoara, acțiuni de informare realizate de către asociațiile de pacienți și Forumul Național al Asociațiilor de Pacienți, în perioada 12-13 martie.
Campania de informare presupune difuzarea unui pliant tipărit în 200.000 de exemplare în 400 de unități medicale din România, cu sprijinul Rețelei Info Sănătate, partener al campaniei.
Pliantul cuprinde aspecte ce țin de drepturile și obligațiile pacienților și ale asiguraților, importanța controlului periodic și alte teme de interes pentru pacienți. Tot în aceste unități medicale vor fi expuse și panouri cu mesajele campaniei.
În plus, cu ocazia campaniei, a fost lansat telefonului Pacientului – 0800.800.242, număr apelabil gratuit din orice rețea de telefonie .
„Telefonul reprezintă o cale accesibilă pacienților de semnalare rapidă a încălcărilor grave de drepturi în sistemul sanitar și în domeniul protecției sociale. Un operator va răspunde în fiecare zi, timp de opt ore, la toate apelurile pacienților și va prelua semnalările acestora. Problemele semnalate vor fi verificate, documentate în măsura posibilităților, apoi COPAC va direcționa acele semnalări către instituțiile naționale cu responsabilitate în domeniu și va monitoriza modul în care se răspunde problemelor semnalate. Totodată, problematica înregistrată va putea fi cuprinsă sub forma unor rapoarte de monitorizare a drepturilor pacienților, pe care le vom disemina public”, a explicat vicepreședintele COPAC, Iulian Petre.
În cadrul campaniei, vor avea loc dezbateri cu studenții de la universitățile de medicină, prin care aceștia pot obține informații despre drepturile pacientilor, despre implicarea asociațiilor de pacienți în programele de informare și educare a pacienților și despre cum pot să colaboreze acum sau în viitoarea profesie cu asociațiile de pacienți.
Forumul Național al Asociațiilor de Pacienți 2013, care va începe marți, reunește timp de două zile peste 140 de reprezentanți ai asociațiilor de pacienți din România și se dorește a fi o platformă de dezbatere și analiză a problemelor pe care le întâmpină pacienții în cadrul sistemului sanitar și a celui de protecție socială. Alături de pacienți, la eveniment vor participa reprezentanți ai Guvernului României, Colegiului Medicilor din România, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, ai altor organizații neguvernamentale și mass-media, a anunțat directorul de comunicare al Colegiului Medicilor din România, Luminița Vâlcea.