Vasile Cepoi a declarat, marți, că și-a dat demisia ca să-și protejeze familia și să nu expună Ministerul Sănătății și Guvernul, precizând că acuzele care i-au fost aduse de către ANI nu au fost dovenite, iar în ultima perioadă a fost hărțuit.
„Am vrut să-mi protejez familia și să nu expun Ministerul Sănătății și Guvernul prin știrbirea imaginii. Este o afectare a imaginii pentru niște acuze care nu au fost dovedite, iar în ultima perioadă am fost hărțuit”, a declarat Vasile Cepoi, care după demisie a preluat funcția de consilierul de stat pe probleme de Sănătate al premierului.
El a precizat că articolul 12 litera c din Legea 78/2000 nu există, dar acesta este articolul în bază căruia a fost acuzat că ar fi săvârșit „nu știu ce infracțiuni”.
Întrebat dacă se simte vinovat de tot acest conflict, Vasile Cepoi a spus că îi este greu să se simtă vinovat atât timp cât articolul în baza căruia el este acuzat nu există.
Vasile Cepoi a mai spus că un alt motiv pentru care a demisionat este că în acest climat de tensiune nu ar fi putut duce la capăt obiectivele din programul de guvernare.
„Premierul mi-a acordat în continuare încredere, pentru a coordona în primul rând proiectul de lege și apoi alte obiective din programul de guvernare”, a adăugat Cepoi.
Întrebat cine va fi pus interimar la Sănătate, Vasile Cepoi a spus că Ministrul Sănătății poate fi condus interimar doar de către premier sau de un alt ministru.
El a precizat că obiectivele pe care urmează să le ducă la bun sfârșit următorul ministru vizează construirea a cel puțin patru spitale regionale de urgență, un proiect de reducere a cheltuielilor energetice, de eficientizare energetică a spitalelor, proiectul de lege a sănătății și contractul cadru pe anul viitor.
„Nu voi fi departe de realizarea acestor proiecte, mă voi implica direct din poziția pe care o am acum”, a mai spus Vasile Cepoi.
Întrebat dacă Raed Arafat a refuzat să preia prerogativele ministeriale, Vasile Cepoi a spus că subsecretarul de stat a refuzat funcția de ministru.
Premierul Victor Ponta preia interimar conducerea Ministerului Sănătății, după demisia lui Vasile Cepoi, subsecretarul de stat Raed Arafat urmând să se ocupe de atribuțiile administrative ale instuției, potrivit unor surse oficiale.
Sursele citate au declarat că premierul Victor Ponta va asigura interimatul la conducerea Ministerului Sănătății în cele 45 de zile prevăzute de lege.