Cepoi: FNUASS are nevoie, în plus, de 0,3% din PIB pentru categoriile scutite



România nu va mai avea persoane neasigurate, prin noua lege a sănătății, însă, pentru aceasta, statul va avea obligația plății contribuției lunare la FNUASS a sumelor datorate de categoriile exceptate, adică 0,3% din PIB, potrivit MS, sau 0,6 % din PIB, potrivit MFP, a spus ministrul Vasile Cepoi.
„Din calculele noastre (ale Ministerului Sănătății – n.r.), reiese că Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate are nevoie de un buget de 0,3% din PIB pentru plata categoriilor exceptate, cum ar fi pensionarii cu venituri mici, persoanele defavorizate social, șomerii. Din calculele Ministerului Finanțelor Public, rezultă că, pentru plata acestor categorii, ar fi nevoie de 0,6 la sută din PIB”, a declarat, joi, ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, la o dezbatere privind noua lege a sănătății.
Potrivit ministrului, cei care plătesc contribuța primesc pachetul de bază, iar cine nu plătește, din cauza situației financiare precare, are acces la pachetul social de servicii.
Proiectului Legii sănătății stabilește categoriile de persoane asigurate, pentru care plata se face din alte surse și de către cine.
Astfel, pentru co-asigurați, respectiv soțul, soția sau părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate, așa cum sunt definiți în Legea 571/2006 cu modificările și completările ulterioare, sunt mai multe situații. În cazul în care venitul impozabil lunar al persoanei asigurate depășește dublul salariului minim brut pe țară, persoana asigurată va plăti contribuția de asigurări obligatorii de sănătate în cota corespunzătoare pentru asigurat, aplicată la salariul minim brut pe țară, lunar, pentru fiecare persoană co-asigurată. În situația în care venitul impozabil al persoanei asigurate este sub cel menționat, contribuția de asigurări obligatorii de sănătate în cota corespunzătoare pentru asigurat, aplicată la salariul minim brut pe țară, lunar, se plătește din bugetul de stat.
Tot în obligația bugetului de stat va fi plata contribuției de asigurări obligatorii de sănătate pentru: persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepția celor obținute în baza Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cele prevăzute în Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 și care nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi.
Tot bugetul de stat va suporta plata contribuției la asigurările obligatorii de sănătate pentru persoanele care se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale și pentru cele care se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de trei ani sau se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între trei și șapte ani.
Din buget va fi suportată plata și pentru: persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau care se află în arest preventiv, precum și cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la articolele 105, 113 și 114 din Codul penal, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au alte venituri; pentru străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii; pentru persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, bugetul de stat are obligația plății contribuției de asigurări obligatorii de sănătate în cota corespunzătoare pentru asigurat, aplicată la salariul minim brut pe țară, lunar.
În plus, pentru pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei, bugetul de stat are obligația plății contribuției de asigurări obligatorii de sănătate, în cota corespunzătoare pentru asigurat.
De asemenea, din bugetul de stat va fi plătită contribuția pentru pensionarii cu venituri din pensii mai mari de 740 lei, în cota corespunzătoare pentru asigurat, aferentă sumei de 740 lei. Alte categorii pentru care asigurarea obligatorie de sănătate va fi plătită de la bugetul de stat este reprezentată de cetățenii români care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă aceștia nu au venituri.
Pentru persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj, obligația plății contribuției de asigurări obligatorii de sănătate revine bugetului asigurărilor de șomaj.
Dintre persoanele care nu realizează venituri impozabile, plata contribuției de asigurări obligatorii de sănătate va fi suportată din bugetul administrației publice locale pentru cele care beneficiază de venitul minim garantat și cele care sunt asistate social, potrivit proiectului de act normativ.