Realizare

Centura municipiului Rădăuți a devenit o certitudine



Aurel Olărean, primarul de Rădăuți
Aurel Olărean, primarul de Rădăuți

Dacă în urmă cu câțiva ani perspectiva realizării unei șosele de centură la Rădăuți părea mai degrabă o promisiune cu „iz electoral”, se pare că eforturile primarului Aurel Olărean și ale administrației locale au prins „roade”, în sensul că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a aprobat, la mijlocul acestei săptămâni, finanțarea din bugetul anului 2010 a obiectivului de investiții – Centura Municipiului Rădăuți, conform H.G nr.91/2009. Mai exact, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași din cadrul C.N.A.D.N.R. S.A. a demarat miercuri procedura de atribuire prin licitație deschisă a lucrărilor la „Centura municipiului Rădăuți”. Valoarea estimativă a lucrărilor de proiectare și execuție, care cuprind întocmire proiect tehnic, detalii de execuție, proiect urmărire specială, documentații pentru obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor, documentație de exproprieri, documentație pentru organizarea de șantier, caiete de sarcini, plan de securitate și sănătate, verificarea tehnică a proiectării, precum și execuția lucrărilor, este de aproximativ 145.884.760 de lei, adică 27,682 milioane de euro.
Au fost studiate trei variante de traseu, fiind avizată cea care cuprinde patru tronsoane
În cadrul studiului de fezabilitate au fost studiate trei variante de traseu, fiind avizată cea care cuprinde patru tronsoane.
Astfel, Tronsonul 1 va pleca din DN 2H, la km 12+314, imediat după ce pătrunde în intravilanul municipiului Rădăuți, și se va îndrepta spre pârâul Sucevița, pe care îl va traversa pe un pod, după care va străbate o zonă de terenuri agricole. La km 2+982 va intersecta DJ 178 cu un sens giratoriu, apoi va traversa pârâul Sucevița pe un pod, va străbate un teren agricol și va ajunge într-un sens giratoriu proiectat la intersecția cu DN 17A. Traseul acestui tronson va avea lungimea de 5,617 km.
Tronsonul 2 va pleca din intersecția cu DN 17A, spre Nord-Est, va intersecta Drumul comunal 46 (Rădăuți – Horodnic) într-un sens giratoriu, va traversa calea ferată Dornești – Nisipitul și DN 2H pe un pasaj. Pentru desfășurarea în siguranță a traficului a fost prevăzută o intersecție giratorie după ieșirea de pe pasaj. Acest tronson ar trebui realizat în momentul în care va crește traficul pe DN 2H spre direcțiile Gălănești, Vicov de pe DN 2E și în intersecția dintre DN 17A, DN 2E și DJ 209K, în localitatea Marginea. Traseul acestui tronson va avea lungimea de 2,905 km.
Tronsonul 3 va pleca din sensul giratoriu al intersecției cu DN 2H al tronsonului 2, va traversa DJ 178C printr-un sens giratoriu și va ajunge în sensul giratoriu din DN 17 A la ieșirea din Rădăuți către Dornești. Realizarea lui va fi legată de realizarea tronsonului 2 și de recenzarea unui trafic ridicat pe direcția Siret – Dornești – Câmpulung și Siret – Dornești – Vicov – Putna, și va avea o lungimea de 4,5 km.
Tronsonul 4, care va pleca din sensul giratoriu al intersecției cu DN 17A, va traversa această arteră, apoi calea ferată Dornești – Nisipitul, va parcurge terenuri din intravilanul municipiului Rădăuți, și va ajunge la km zero de plecare al variantei, cu mențiunea că lungimea acestui tronson este de 3,557 km.
Lungimea totală a șoselei de centură va fi de 16,579 km
Lungimea totală a șoselei de centură va fi de 16.579 km. Împărțirea în tronsoane a fost făcută astfel ca în cazul unei execuții etapizate, fiecare tronson să asigure legătura dintre două drumuri naționale. Contractul de execuție se va derula pe o perioadă de 36 de luni. Operatorii economici interesați de participarea la procedura de achiziție publică găsesc detalii în documentația de atribuire atașată la anunțul de participare nr.108161 din 22.09.2010, se precizează în comunicatul primit la redacție de la administrația rădăuțeană.