Modernizare

Centrul Sucevei, redat sucevenilor după doi ani de lucrări la parcările subterane

Centrul Sucevei a fost redat sucevenilor după doi ani în care a fost un imens șantier
Centrul Sucevei a fost redat sucevenilor după doi ani în care a fost un imens șantier

Sucevenii pot vedea, începând de ieri, cum arată centrul municipiului, după doi ani de zile în care traficul pietonal din zonă a fost restricționat de plasele metalice care au delimitat șantierul primelor parcări subterane din județ.
Acestea urmează să fie date în folosință peste numai câteva zile, la 1 decembrie, atunci când în zona modernizată de la suprafață va fi inaugurat și Târgul de Crăciun, odată cu aprinderea luminilor de sărbătoare în bradul de Crăciun, dar și în întreg municipiul.
Ridicarea restricțiilor de circulație pe esplanada modernizată a atras atenția a mii de suceveni, care s-au plimbat ieri pe zona pavată cu granit, dar prevăzută și cu spații verzi, au „inspectat” lucrările efectuate în ultimii doi ani, inclusiv cele două case ale lifturilor care vor asigura accesul în subteran, dinspre și către locurile de parcare nou create, remarcând și pregătirile făcute pentru decorarea zonei în vederea sărbătorilor de iarnă.
Proiect de 15,5 milioane de euro, finalizat cu aproape patru luni mai devreme
Valoarea lucrărilor de amenajare a două parcări subterane, cu o capacitate de 162 de locuri, precum și cele de modernizare a zonei centrale, se ridică la aproximativ 14 milioane de euro, banii fiind asigurați prin Programul Operațional Regional.
Alte 1,5 milioane de euro au fost asigurate de municipalitatea suceveană pentru consolidarea terenului, prin turnarea a aproape o mie de piloți de stabilizare la o adâncime de 14 metri.
Lucrările, demarate la finele anului 2010, au ca termen de finalizare primăvara anului 2013, dar, ca urmare a eforturilor constructorului – firma General Construct, dar și a imboldurilor primite din partea municipalității sucevene, care a vegheat îndeaproape fiecare etapă a lucrării, atât prin vizite în teren, cât și prin comandamente săptămânale de gestionare a lucrărilor și problemelor apărute, termenul de finalizare a fost devansat cu aproape patru luni de zile.
Proiectul prevedea crearea a două parcaje subterane cu o suprafață de 5.352 de metri pătrați, reabilitarea a 13.375 de metri pătrați din zona pietonală și spatiile verzi aferente, precum și a 8.170 de metri pătrați de străzi.
Pe lângă asigurarea a 162 de noi locuri de parcare, gratuite, din care 107 în prima parcare, cu acces de la bulevardul principal, iar 55 în parcarea din spatele Casei de Cultură, proiectul a adus o serie de modificări și în infrastructura rutieră a zonei centrale, unde au apărut trei noi sensuri giratorii, menite să asigure șoferilor acces facil la intrarea și la ieșirea din parcările subterane, fiind executate și diverse lucrări de „ajustare” a străzilor din jur – Nicolae Bălcescu și Ciprian Porumbescu, în vederea aplicării unui nou regulament de parcare.