Vin sărbătorile

Centrul Rădăuților a intrat în pregătiri pentru sărbătorile de iarnă

Olărean: Cred că vom reuși să realizăm cu adevărat o atmosferă de sărbătoare în

Deși au mai rămas aproape două luni până la sărbătorile de iarnă, municipalitatea rădăuțeană a început deja pregătirile pentru Crăciun și Anul Nou. Încă de la mijlocul săptămânii trecute o echipă formată din angajații serviciului specializat din primărie au fost „în acțiune” de la primele ore ale dimineților și au făcut primele pregătiri pentru instalarea iluminatului ornamental pe aleile care traversează parcul din zona centrală a municipiului, dar și pe arterele de circulație.
Pentru piața centrală, administrația locală intenționează să instaleze un pom de Crăciun de aproape 20 de metri, pom care va atrage permanent zeci de copii, la fel ca și pomii care vor fi instalați în parcurile de joacă de pe strada Bogdan Vodă și din cartierul Obor. Municipalitatea va instala aproape cinci mii de șiruri luminoase în municipiu, mai bine de cinci sute de metri pătrați de plase cu becuri multicolore, țurțuri și steluțe luminoase, figurine din zăpadă artificială și brazi ornamentali, după cum a afirmat administratorul Primăriei Rădăuți, Nistor Isopescu.
Primarul Olărean: Vom mai aranja câteva surprize pentru rădăuțeni
Primarul Olărean spune că își dorește ca municipiul Rădăuți să arate, în perioada sărbătorilor de iarnă, mai frumos decât a fost anul trecut. Șeful executivului local a mai arătat că centrul localității va fi amenajat deosebit și că pentru acest sfârșit de an pregătește câteva surprize rădăuțenilor.
„ Este normal ca la finele unui an, în care rădăuțenii s-au confruntat cu multe neajunsuri și cu problemele dificile, ca și cetățenii municipiului să aibă parte de puțină bucurie în preajma sărbătorilor de iarnă. În limita posibilităților de care dispunem, ne-am propus să ornăm cât mai frumos zona centrală a municipiului și cred că vom reuși acest lucru. Încă suntem în pregătiri, însă până la final, la începutul lunii decembrie, când vom inaugura și iluminatul festiv, vom mai aranja câteva surprize pentru rădăuțeni și cred că vom reuși să realizăm cu adevărat o atmosferă de sărbătoare în localitatea noastră ”, a declarat primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean.

Recomandări

Peste 40 de cete de urători vor participa în a treia zi de Crăciun la Festivalul Internațional „Obiceiuri de iarnă” din centrul Sucevei

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Primăria Liteni a pregătit trei evenimente culturale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”

Colinde, urături și jocuri tradiționale de iarnă au răsunat în centrul Sucevei, în cadrul programului „Crăciun în Bucovina”

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”