Inaugurare

Centrul pentru Persoane Vârstnice și de Reabilitare Socială Zvoriștea și-a deschis porțile

Centrul pentru Persoane Vârstnice și de Reabilitare Socială Zvoriștea a fost inaugurat luni, 3 septembrie, în prezența oficialităților locale.
În acest centru au fost aduși, pentru început, 15 bolnavi de la Costâna, urmând ca în perioada următoare să fie aduși alți 32 de beneficiari de la Costâna și Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Sasca. Este vorba de bolnavi care nu au dobândit certificat de handicap, dar care sunt asistați social.
Șefa centrului de la Zvoriștea, Carmen Agoutin, a declarat că reabilitarea fostului cămin de copii de la Zvoriștea și transformarea lui în centru pentru persoane vârstnice a necesitat peste 24 de miliarde de lei vechi, bani proveniți de la Consiliul Județean Suceava.
Motivația înființării acestui centru a fost aceea că centrele pentru adulți din subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava au un număr mai mare de beneficiari decât cel prevăzut de standardele minime obligatorii.
Deși lucrările de reabilitare la complexul de clădiri de la Zvoriștea au început în anul 2003, inaugurarea centrului a fost amânată în repetate rânduri. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, a apreciat că deschiderea acestui centru a fost mult așteptată, dar că este un lucru bun pentru comunitatea din Zvoriștea. „Atrag atenția personalului care lucrează aici că trebuie să fie foarte atent cu acești bătrâni. Îngrijirea lor nu trebuie să fie o obligație de serviciu, ci una omenească, morală, pentru că nu știm nici unul dintre noi ce o să ajungem”, a declarat Mîrza. Tot el a sugerat că ar fi necesară construirea de astfel de centre, poate mult mai mici, de 6, 8, 10 locuri, în mai multe comune, instituția pe care o conduce fiind disponibilă să susțină astfel de proiecte inițiate de primării.
Carmen Agoutin ne-a mai spus că Centrul mai are nevoie de circa 8 miliarde de lei vechi, bani pe care speră să-i obțină de la Consiliul Județean la rectificativul bugetar de la începutul acestei luni, pentru a se asigura salariile personalului din centru, a medicamentelor și alimentelor, necesare până la sfârșitul acestui an. Anul viitor, se dorește continuarea lucrărilor la nivelul al III-lea al centrului, pentru a mări numărul beneficiarilor.
Deocamdată, centrul are o centrală termică și o stație de epurare performante, camere moderne, bucătărie lărgită. Unul dintre beneficiarii Centrului pentru Persoane Vârstnice și de Reabilitare Socială Zvoriștea, Iuvenal Părău, ne-a spus că este mulțumit de condițiile pe care le-a găsit în noul centru, deși stătea doar de 2 ani la Costâna, unde se obișnuise cu colegii și condițiile de cămin. „Eu am pensie, dar nu am copii. Îmi este frică de singurătate, și am hotărât să stau într-un centru, unde mai ușor pot fi tratat de o boală, dacă aceasta m-ar lovi”, ne-a spus bătrânul. El își amintește cu regret că a fost diriginte de Poștă, meserie care îl punea mereu în contact cu oamenii, de aceea conviețuirea într-un centru i se pare mai ușoară decât să stea singur, într-o casă pustie.

Recomandări

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Îmbunătățirea accesibilității și a eficacității serviciilor de îngrijire paliativă oferite de Spitalul de Boli Cronice Siret