Criza economică mondială a început să se resimtă și la nivelul unităților sanitare sucevene, prima afectată fiind Centrul Județean de Transfuzie Sangvină (CJTS). Directorul Maria Pilat a anunțat că, pe fondul recesiunii, au fost reduse la minim toate cheltuielile bugetare și au fost scoase din calcul posibilele angajări de personal și eventualele recompense în bani. Stocuri suficiente de sânge pentru urgențe Ea a explicat că restricțiile au fost ordonate de ministerul de resort, printr-o adresă transmisă la mijlocul săptămânii trecute, în care se arată că „avându-se în vedere actualul risc determinat de evoluția economiei interne și externe, care impune adoptarea unei politici bugetare prudente, care să contracareze accentuarea dezechilibrelor macro-economice, Guvernul a decis reanalizarea deciziilor de alocare a resurselor bugetare pe ultimele două luni ale anului în curs”.
În aceste condiții, conducerii CJTS i s-a recomandat să suspende sau să amâne diverse acțiuni, să nu mai facă angajări de personal și să renunțe la politica de premiere a salariaților.
Maria Pilat a precizat, însă, că efectele crizei economice nu se vor face simțite și în ceea ce privește buna desfășurare a activității unității.
„Ni s-a luat ultima speranță că vom primi bani pentru reparații, că vom mai face măcar mici renovări în incintă. Suntem mulțumiți totuși că nu este afectată aprovizionarea cu pungi și reactivi, că avem cu ce achiziționa tichete pentru donatori”, a spus directorul unității, exprimându-și încrederea că nu vor exista dificultăți în asigurarea unui stoc suficient de sânge pentru urgențe, inclusiv pe perioada Sărbătorilor.
Campanie electorală fără politicieni donatori de sânge Maria Pilat a arătat că în actuala campanie electorală nici o personalitate politică nu a trecut pragul Centrului Județean de Transfuzie Sangvină pentru a da sânge.
În schimb, problema donării i-a sensibilizat pe studenți, care au demarat o campanie menită să atragă atenția asupra importanței de a ajuta oamenii care necesită transfuzii. Acțiunea, demarată în această lună de liderii Asociației Studenților din Universitatea Suceava, a avut un ecou destul de răsunător și a mai umplut frigiderele unității.
„La început, studenții au venit unul câte unul, dar apoi s-au prezentat în grupuri de circa zece persoane”, a spus directorul CJTS, adăugând că în momentul de față toate grupele de sânge există în cantități satisfăcătoare, singura excepție fiind întâlnită la RH negativ.
De menționat că, în octombrie, Centrul Județean de Transfuzie a numărat 508 donatori, cifră considerată ca fiind nu tocmai mulțumitoare, având în vedere capacitatea de procesare a unității. În noiembrie, până la această dată, peste 320 de persoane au dat sânge, iar șefa CJTS estimează că luna viitoare numărul celor care vor veni la donare va crește.





