– În primele zece luni ale anului în curs au fost înregistrați 5.323 de donatori de sînge
Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava nu a realizat anul acesta nici o campanie de promovare a donării de sînge, în condițiile în care numărul de donatori a scăzut. În primele zece luni ale anului în curs au fost înregistrați 5.323 de donatori de sînge. Dacă se menține media lunară de aproximativ 500 de donatori, numărul total de suceveni care au trecut pragul Centrului de Transfuzie va înregistra o scădere față de anul trecut, cînd au fost 6.728 de donatori. De altfel, trebuie menționat că unitatea din municipiul reședință de județ, condusă din 2004 de dr. Maria Pilat, nu a obținut nici anul trecut o “performanță” deosebită. Cu toate că în 2004 numărul de donatori a înregistrat o ușoară creștere față de anul 2003, Suceava s-a clasat pe locul 20 între județele țării, din punct de vedere al cantității totale de sînge recoltat de la donatori. Astfel, potrivit unei situații a Direcției de Sănătate Publică Suceava privind activitatea Centrului de Transfuzie Sanguină pe anul 2004, județul nostru ocupă poziția amintită mai sus cu 2677,3 litri de sînge recoltat. Pentru comparație, putem exemplica activitatea din județul Timiș- 8373,5 litri de sînge recoltat anul trecut, județul Prahova – 7139,2 litri de sînge recoltat, județul Cluj – 7239,7 litri de sînge recoltat, județul Mureș- 6621 litri de sînge și județul Galați cu 4832,7 litri de sînge recoltat de la donatori în 2004. Nici la capitolul cantități rebutate de sînge, masă eritrocitară și plasmă, situația Centrului de Transfuzie Sanguină Suceava pe anul trecut nu este mai bună. Din raportul Direcției de Sănătate Publică Suceava pe anul precedent, rezultă următorul “clasament”: locul 21, din 42 de unități administrative, la cantitatea de sînge integral rebutat, locul 12 la cantitatea de masă eritrocitară rebutată și locul 10 la cantitatea de plasmă rebutată. Cu toate acestea, managerul centrului care asigură sînge pentru toate spitalele din județul Suceava, al doilea județ ca mărime din țară, și-a ales, ca purtător de cuvînt pentru situațiile în care reprezentanții ziarelor locale o “deranjează” pentru a prezenta opiniei publice rezultatele activității ei, portarul unității. Doctorul Maria Pilat, conducătorul unei unități de maximă importanță pentru sistemul sanitar sucevean și pentru locuitorii acestui județ, a trimis, drept răspuns la o solicitare de informații depusă de ziarul Monitorul de Suceava, un fax de jumătate de pagină prin care, pentru informații suplimentare, sîntem rugați să ne adresăm “forului superior”. Așa înțelege un director de instituție plătit din banii contribuabilului liberul acces la informațiile de interes public. Cît privește inexistența unor campanii prin care sucevenii să fie sensibilizați asupra importanței donării de sînge, răspunsul dr. Pilat ne-a lăsat fără cuvinte: “În conformitate cu legea 4/1995 aflată încă în vigoare și cu legea 282/2005 care va intra în vigoare în februarie 2006, campanile de promovare a donării de sînge sînt organizate de Ministerul Sănătății, prin programe de la Direcția de Sănătate Publică Suceava”. Mergînd pe firul acestui raționament, probabil că Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Suceava sînt răspunzătoare și de numărul mic de donări din județul nostru și atunci cînd spitalele nu au cantitatea de sînge necesară pentru desfășurarea activității. Alte subiecte tabu pentru Maria Pilat sînt structura, organigrama și modul de finanțare a unității, singurele informații furnizate fiind “personalul Centrului de Transfuzie Suceava este subnormat” și “modul de finanțare a CTS Suceava este de la bugetul de stat”.