În grija statului

Centrul de plasament de la Solca, acoperiș pentru prostituate minore



Cinci suspecți în acest caz au fost arestați preventiv vineri după-amiază
Cinci suspecți în acest caz au fost arestați preventiv vineri după-amiază

Centrul de plasament „Mihail și Gavril” de la Solca a fost principala resursă de aprovizionare cu prostituate minore a unei grupări de proxeneți anihilate în urmă cu două zile de procurori și polițiști din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate.
Din mărturisirile unora dintre victime, care aveau vârste cuprinse între 13 și 17 ani și proveneau din familii dezorganizate, traficanții erau în relații bune cu pedagogi din centrul de plasament, funcționari care știau foarte bine la ce „plimbări” ieșeau minorele cu fel de fel de indivizi care susțineau că le sunt rude.
Cinci indivizi acuzați de trafic de minori și proxenetism, arestați de Tribunalul Suceava
Cinci indivizi din cei opt săltați joi în acest dosar au fost arestați preventiv în cursul zilei de vineri, la cererea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava.
Magistrații Tribunalului Suceava i-au trimis după gratii, în stare de arest preventiv, pe numiții: Traian Ferari (52 de ani), din satul Poieni Solca, frații Marcel Lupan (22 de ani) și Florin Lupan (19 ani), din orașul Solca, Mădălina Dana Toma (18 ani), din municipiul Slobozia, județul Ialomița, și Fabian Toader (24 de ani), din comuna Dragalina, județul Călărași.
Acuzațiile împotriva celor cinci vizează infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism.
Povestea Mihaelei, minora de 15 ani care a ajuns din centrul de plasament, prostituată pe Autostrada Soarelui
Una dintre victime, Mihaela P., a fost racolată la începutul anului 2011 de Traian Ferari. Minora avea pe atunci 15 ani și era instituționalizată în centrul de plasament de la Solca.
Ferari, individ cunoscut în zonă că racolează adolescente din centrul de plasament și le determină să se prostitueze, i-a propus aceeași afacere și Mihaelei P., convingând-o că îi va găsi clienți și îi va da jumătate din tariful de 100 de lei.
Traian Ferari o contacta pe minoră direct sau telefonic atunci când găsea clienți, o prelua din fața centrului sau dintr-un alt lor de întâlnire prestabilit și o transporta cu mașina personală până la cei care plăteau să facă sex cu ea. De cele mai multe ori, partidele sexuale aveau loc în mașinile clienților.
Pentru că, după o vreme, proxenetul nu îi mai dădea jumătate din suma primită de la clienți și pentru că lipsea din ce în ce mai des de la centru, prostituata de 15 ani a încercat să refuze, însă a fost amenințată că va afla tot centrul de afacerea lor și va suporta sancțiuni severe.
Apartamentul unui tânăr din Rădăuți, cuib de prostituate
Unul dintre clienții aduși de Traian Ferari, și anume inculpatul Marcel Lupan, a intrat și el în afacere și, cu acordul primului, a început să caute și el clienți pentru Mihaela.
Banii obținuți, susțin anchetatorii, erau împărțiți de cei doi proxeneți, iar minora primea doar sume infime sau de multe ori nici un leu.
Mihaela P. a fost dusă la un moment dat de cei doi suspecți și la Rădăuți, unde a fost trimisă să facă sex cu mai mulți bărbați într-un imobil.
Minora din centrul de plasament a fost predată în luna mai a anului trecut unui alt suspect în acest caz, Alexandru Dinu, de 20 de ani (aflat în prezent în Italia), care a luat-o în apartamentul lui din Rădăuți, oferindu-i jumătate din banii pe care îi cerea de la clienți.
Alexandru Dinu, le-a povestit Mihaela P. anchetatorilor, era „peștele” altor cinci fete care se prostituau pentru el, dar care veneau doar să se schimbe în apartamentul acestuia, nelocuind în acel imobil.
La un moment dat, minora a vrut să se întoarcă în centrul de plasament de la Solca, însă a fost bătută cu pumnii și picioarele de proxenet și apoi sechestrată.
Traficată de o prostituată în vârstă de 17 ani. Între 50 și 150 de lei, partida de sex pe autostradă
Alexandru Dinu, se arată în actele trimise instanței de judecată, era în legătură cu alți proxeneți care acționau în zona județului Călărași, Fabian Toader, Adrian Matei și Mădălina Dana Toma, aceasta din urmă având pe atunci 17 ani și fiind și ea prostituată.
Pe această filieră, Mihaela P. a ajuns să se prostitueze la Călărași, pe Autostrada Soarelui, contra unor tarife între 50 și 150 de lei. Banii trebuia să îi predea inculpatei Mădălina Dana Toma, care avea și misiunea de a o supraveghea să nu fugă.
Minore scoase „la produs” din centrul de plasament, de „veri” și „unchi”
După o vreme, proxeneții din Călărași plănuiau să o ducă pe minora de 15 ani „la produs” în străinătate, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, după ce adolescenta a fost prinsă de poliție în urma unui control și internată într-un centru de minori din Călărași.
„Victima minoră Mihaela P., din păcate, nu era singurul exemplu de racolare de minore care figurau instituționalizate la Centrul de Plasament «Mihail și Gavril»din Solca, în zonă fiind de notorietate faptul că un mod de a obține beneficii financiare era racolarea unor astfel de minore, de regulă cu vârste cuprinse între 14 – 16 ani, în scopul exploatării sexuale, acestea fiind obligate sau determinate să practice prostituția sub promisiunea unor câștiguri materiale consistente. Clienții racolați de traficanți erau cu preponderență din zona Solca, Rădăuți, Poieni Solca și Arbore. Pentru a scoate o minoră din centru era suficient ca traficanții să aibă asupra lor un act de identitate, să pretindă că sunt rude apropiate (de regulă văr sau unchi), iar minora să confirme acest aspect”, susțin surse din rândul anchetatorilor.
Centrul de la Solca era ca un magazin de prostituate pentru proxeneții din zonă, care erau foarte interesați atunci când erau aduse „fete noi” în instituția de ocrotire a minorilor.
Audiate de procurori, mai multe minore traficate de proxeneți au povestit că aceștia din urmă „aveau relații apropiate cu o mare parte din pedagogii de la centrul de plasament și profitând de această situație le scoteau foarte ușor în oraș”. Una dintre prostituatele minore din acest dosar avea chiar 13 ani.
Ancheta în cazul prostituatelor minore „instituționalizate” este departe de a se fi terminat și cu siguranță vor mai fi și alte persoane arestate în acest dosar.


Cinci suspecți în acest caz au fost arestați preventiv vineri după-amiază
Cinci suspecți în acest caz au fost arestați preventiv vineri după-amiază
Cinci suspecți în acest caz au fost arestați preventiv vineri după-amiază
Cinci suspecți în acest caz au fost arestați preventiv vineri după-amiază
Cinci suspecți în acest caz au fost arestați preventiv vineri după-amiază
Cinci suspecți în acest caz au fost arestați preventiv vineri după-amiază
Cinci suspecți în acest caz au fost arestați preventiv vineri după-amiază
Cinci suspecți în acest caz au fost arestați preventiv vineri după-amiază