În municipiul Vatra Dornei s-a deschis, în toamna anului trecut, primul Centru de Formare Profesională privat, aparținînd firmei CRISLO S.R.L. Societatea comercială amintită are ca domeniu de activitate calificarea personalului angajat, dar și a șomerilor. La ora actuală firma dorneană este autorizată să organizeze cursuri de calificare în meseriile de preparator produse din lapte și ospătar, pregătirea fiind recunoscută de către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Educației și Cercetării. „Deschiderea Centrului de Formare Profesională CRISLO vine ca urmare a îndelungatei colaborări pe care am avut-o cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Suceava, dar și cu o serie de agenți economici din zona Bazinului Dornelor. În ultimii ani am reușit împreună să formăm mai multe promoții de ospătari, bucătari, măcelari etc.,” ne-a declarat directorul Centrului de Formare Profesională CRISLO, Bobi Bîrsan. Pentru a veni din nou în sprijinul șomerilor, centrul de formare profesională a încheiat de curînd un contract cu Banca Mondială, privind organizarea gratuită, pentru această categorie socială defavorizată, a unor cursuri de specializare în meseria de preparator produse din lapte. Primele cursuri care s-au derulat la începutul acestui an în mediul rural, mai precis în comunele Panaci și Șaru Dornei, pentru un număr de 168 de persoane, s-au bucurat de un real succes. Solicitările inițiale au fost peste așteptări, aproximativ 500 de persoane exprimîndu-și dorința de a urma acest curs. Din prima promoție, aproximativ 70% dintre cursanți au obținut certificatul de producător. „Pentru că acest curs a fost apreciat, am reușit să obținem un nou contract cu Banca Mondială pentru desfășurarea unuia similar. De această dată cursul de calificare în meseria de preparator produse din lapte va fi organizat pentru un număr de 420 de persoane, șomeri din majoritatea comunelor din zona Bazinului Dornelor. Durata cursului va fi de cinci luni, acesta urmînd să înceapă de la 1 septembrie a.c.”, ne-a mai declarat Bobi Bîrsan.





