Spitalul Județean de Urgența „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a anunțat ieri, într-o conferință de presă, lansarea proiectului „Centru de excelență pentru instruirea personalului medical implicat în implementarea programelor prioritare de sănătate în context transnațional inovativ”.
Proiectul are ca perioadă de desfășurare intervalul cuprins între 15 februarie 2018 – 14 februarie 2021 și va fi implementat împreună cu partenerul transnațional Consorzio Italiano per la Ricerca în Medicina din Italia, după cum a anunțat, ieri, directorul medical al spitalului, dr. Doina Ganea-Motan. Valoarea totală a proiectului este de 10,913 milioane de lei, din care 9,2 milioane de lei sunt fonduri europene. Contribuția spitalului este de 1,7 milioane de lei și va fi suportată din bugetul propriu.
Dr. Ganea-Motan a explicat că obiectivul general al proiectului este „îmbunătățirea nivelului de competențe pentru 870 de profesioniști implicați în domeniile prioritare de sănătate, pentru a asigura creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate în domeniul asistenței medicale”.
Reprezentantul din România al consorțiului italian, Dana Măntărău, a declarat că din grupul țintă vor face parte 780 de persoane din regiunile mai puțin dezvoltate din România, cu precădere din Regiunea Nord-Est, și 90 de profesioniști implicați în domeniile prioritare de sănătate din Regiunea București-Ilfov.
Proiectul se adresează angajaților din spitalele publice și medicilor de familie
Pe parcursul celor 36 de luni de implementare, membrii grupului țintă vor participa la mai multe cursuri de formare EMC, în România și în Italia, în domenii de formare profesională specifică programelor prioritare de sănătate conform Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020, respectiv cele aferente următoarelor domenii: sănătatea femeii și copilului, boli netransmisibile majore, boli transmisibile, sănătate mintală, boli rare (inclusiv genetică medicală). De asemenea, se vor organiza seminarii, workshopuri și schimburi de experiență naționale și internaționale, „cu scopul de a identifica, promova și transpune în context românesc cele mai bune practici din ariile selectate”.
Altfel spus, personalul medical va participa la cursuri și programe de pregătire profesionale, organizate majoritar la Suceava, iar 30 de persoane implicate în domeniile prioritare de sănătate vor participa la stagii de practică transnaționale. Sunt eligibili să facă parte din grupul țintă atât angajații spitalelor publice, cât și medicii de familie, conform Danei Măntărău.
Ea a mai spus că în cadrul proiectului se va face și o evaluare a locului pe care se plasează Spitalul de Urgență Suceava în raport cu standardele europene în domeniu, precum și o evaluare a discrepanțelor între serviciile oferite de spital și cele așteptate de pacienți. Aceste evaluări ar urma să fie făcute pe bază de chestionare, anual.
Pentru a se trece la etapa următoare, se așteaptă ca Guvernul să adopte regulamentul de derulare a proiectelor de acest tip.
Manager de proiect este ing. Dana Ostafei, de la Spitalul de Urgență Suceava.
Lansare de proiect
Centrul de Excelență de la Spitalul de Urgență Suceava costă aproape 11 milioane de lei, din care peste 9 milioane de lei sunt fonduri UE
