Centrul Cultural Bucovina va sta la baza unui schimb patrimonial între Primăria Suceava și Consiliul Județean



Primarul Sucevei, Ion Lungu
Primarul Sucevei, Ion Lungu

Lucrările de amenajare a Centrului Cultural Bucovina, pe amplasamentul fostului Cinematograf Modern, vor beneficia anul acesta de o finanțare de patru milioane de lei din bugetul local al municipiului Suceava. Noua clădire din centrul Sucevei ar urma să fie moneda de schimb prin care municipalitatea suceveană va deveni proprietară pe întreg sediul de primărie din Areni, deținut acum parțial de Consiliul Județean Suceava.
Primarul Ion Lungu a spus că pentru finalizarea Centrului Cultural Bucovina ar mai fi nevoie de încă patru milioane de lei, pentru că, pe lângă clădirea în sine, amenajată pe șase niveluri (demisol, parter, trei etaje și mansardă), sunt necesare fonduri și pentru dotări materiale.
“La Centrul Cultural Bucovina alocăm anul acesta patru milioane de lei pentru continuarea lucrărilor. Nu ajung acești bani, pentru că valoarea totală a lucrărilor se ridică la 13 milioane de lei”, a declarat Ion Lungu.