Cinematograful 3D și sala de spectacole a Centrului Cultural Bucovina vor fi la dispoziția sucevenilor de anul viitor, din vară.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat ieri că lucrările de transformare a fostului Cinematograf Modern în Centrul Cultural Bucovina sunt în grafic, arătându-se încrezător că acestea vor fi finalizate la stadiul fizic până la finele anului.
„Mai este de lucrat la fațadă și la amenajarea sălii de spectacole. Vrem să facem un cinematograf 3D, care nu era prevăzut în urmă cu 4-5 ani de zile, când a fost făcut proiectul acestei clădiri”, a explicat Lungu, care a spus că pentru amenajarea sălii de cinema municipalitatea colaborează cu o firmă care a realizat în mai multe locații cinematografe 3D.
Numai că fondurile necesare pentru dotarea sălii cu echipamentele necesare amenajării cinematografului 3D nu sunt încă prinse în proiect.
„Lucrăm la un caiet de sarcini și vom intra cu actualizarea indicatorilor economici ai investiției în ședința de CL din 25 septembrie”, a explicat Lungu, care consideră că aleșii locali, membri ai deliberativului sucevean, nu se vor împotrivi realizării acestei investiții.
Chiar de nu a mai beneficiat de creditul de 46 de miliarde de lei vechi pe care municipalitatea l-a obținut prin licitație, cu o bancă, pentru finalizarea Centrului Cultural Bucovina, lucrările sunt plătite la zi.
„În prezent nu avem nici o datorie la constructor, s-au plătit 97 de miliarde de lei vechi și ar mai fi de achitat încă vreo 15 miliarde lei vechi, în măsura în care se finalizează lucrările”, a adăugat Lungu, care și-a propus ca până la 30 iunie 2015 să inaugureze noua clădire, „utilă pentru întreaga activitate culturală a municipiului și chiar pentru județ”, inclusiv cinematograful 3D.