Cercetătorii au identificat o zonă primitivă din creier care îi face pe oameni să fie aventuroși – descoperire care poate explica de ce oamenii se „îndrăgostesc” regulat de produse noi atunci când sunt la cumpărături, informează Reuters.
Cercetătorii britanici care au făcut descoperirea s-au folosit de un scaner pentru a măsura fluxul sangvin din creierele participanților la studiu.
Ei au descoperit că o regiune numită striatum ventral se activează mai mult în momentul în care subiecții aleg obiecte neobișnuite în cadrul testelor controlate.
Striatumul ventral este implicat în procesarea recompenselor în creier prin intermediul unor neurotransmițători precum dopamina.
Cercetătorii cred că acest mecanism de recompensare primitiv indică faptul că există un precedent evoluționar în testarea lucrurilor necunoscute.
„Căutarea experiențelor noi și nefamiliare este o tendință comportamentală fundamentală la oameni și animale. Este logic să încerci noi lucruri de vreme ce acestea se pot dovedi avantajoase pe termen lung”, a indicat Bianca Wittmann, de la Wellcome Trust Centre for Neuroimaging din cadrul Colegiului Universitar din Londra.
Calitatea de persoană aventuroasă atrage după sine, însă, și riscurile. Unele alegeri pot fi periculoase și, în lumea modernă, selectarea lucrurilor noi, poate, de exemplu, să-l facă pe consumator sensibil la campaniile de promovare agresive.
Sistemul de feedback (răspuns) pozitiv din creier ar putea contribui, de asemenea, la anumite vicii comune.
„La oameni, căutarea continuă a noului poate juca un rol în dependența de droguri sau jocuri de noroc, ambele fiind mediate de tulburări în eliberarea dopaminei”, a indicat Nathaniel Daw, de la Universitatea din New York, coautor al studiului.
Studiul a fost publicat în revista Neuron.