Studiu

Centrul altruismului, localizat în creier de cercetătorii americani



Centrul altruismului a fost localizat în creier de o echipă de cercetători americani, conform unui studiu care a fost publicat în revista Nature Neuroscience, informează bbc.co.uk.
Cercetătorii de la centrul medical al Universității Duke au descoperit zona din creier care stabilește dacă o persoană va fi altruistă sau egoistă în legătură cu un anumit lucru sau față de o persoană. Altruismul, tendința de a-i ajuta pe ceilalți fără nici un beneficiu personal, pare a fi asociat cu o zonă din creier numită sulcus temporal posterior superior.
La studiu au participat 45 de voluntari cărora li s-au realizat tomografii. Participanții la studiu au indicat frecvența cu care desfășoară activități caritabile și au jucat un joc pe computer prin care li s-a măsurat altruismul. În urma studierii tomografiilor, cercetătorii americani au remarcat că această zonă din creier este foarte activă atunci când este vorba de comportament lipsit de egoism.
Cercetătorii sunt de părere că rezultatele studiului pot avea implicații foarte importante. Profesorul George Fieldman, membru al Societății psihologice britanice a declarat: „Dacă poți începe să educi o persoană foarte devreme să fie mai altruistă acest lucru este benefic pentru comunitate”.



Recomandări

Cumpărăturile îi ajută pe bătrâni să-și mențină mintea ageră mai mult timp

Un supliment alimentar poate reduce riscul de autism al bebelușului. Recomandările cercetătorilor pentru femeile gravide