Rezervație naturală

Centru de vizitare a Parcului Călimani, inaugurat la Șaru Dornei



Turnul de vizualizare a zonei Călimani, inaugurat de Ziua Parcului Călimani
Turnul de vizualizare a zonei Călimani, inaugurat de Ziua Parcului Călimani

Minunatele meleaguri ale Țării Dornelor și frumusețea sălbatică a Parcului Național Călimani sunt mai accesibile, începând de săptămâna trecută, vizitatorilor de pretutindeni, grație realizării unui centru de vizitare, care pune la dispoziția celor interesați toate informațiile necesare.
Chiar de Ziua Parcului Național Călimani, în comuna Șaru Dornei, în mijlocul naturii, într-o zonă care îți permite să admiri măreția munților care te înconjoară, a fost inaugurat Centrul de vizitare a Parcului Călimani, care va funcționa și ca sediu al Administrației Parcului. Evenimentul, petrecut la finele săptămânii trecute, a beneficiat de prezența a numeroase oficialități locale, județene și naționale, implementarea unui proiect de aproape un milion de euro, la nivelul unei arii protejate, fiind o realizare demnă de apreciat.
Ministrul secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, suceveanul Gelu Puiu, a declarat că, pentru el, „parcul este un muzeu în aer liber. Trebuie să avem zone protejate, dar să le și finanțăm, astfel încât să nu avem probleme legate de proprietate, de modul de gestionare și de administrarea lor. La nivelul ministerului, pentru a ajuta aceste zone, am identificat surse de finanțare pentru toți cei care au teren în fondul forestier în cadrul parcurilor naturale Natura 2000, să le asigurăm o compensație, astfel încât, împreună, să reușim să conservăm biodiversitatea”.
Florian Popa, director adjunct al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP), a venit cu o serie de detalii tehnice asupra parcurilor naturale naționale: „La nivelul țării noastre sunt 28 de parcuri naționale naturale, fără a lua în calcul zona biosferei Deltei Dunării. RNP administrează 23 de astfel de parcuri. Scopul principal al acestor parcuri este de a conserva acest patrimoniu natural care ne-a fost încredințat și de a valorifica resursele acestor suprafețe. Cele două aspecte trebuie să fie într-un echilibru aproape perfect, pentru că nu putem doar să stăm să privim la bunurile care ne-au fost încredințate, pentru că, în același timp, trebuie să le exploatăm cu foarte mare eficiență și rigurozitate, astfel încât peisajul și tot ce înseamnă acest patrimoniu natural să aibă o continuitate. Administrarea lor necesită multe eforturi, în primul rând financiare. Regia Națională a Pădurilor nu s-a dat niciodată înapoi în a susține financiar toate parcurile pe care le are, numai în 2012 costurile fiind de 11 milioane de lei. În același timp, parcurile nu au reușit să aducă venituri proprii de nici un milion de lei. În plus, la toate proiectele care sunt accesate este nevoie de cofinanțare, principalul merit al RNP fiind că a pus la dispoziția solicitanților împrumuturi extrem de necesare pentru continuarea lucrărilor”.
Acest aspect, al sprijinului financiar fără de care proiectul nu putea ajunge la bun sfârșit, a fost subliniat și de directorul tehnic al Direcției Silvice Suceava, Valerian Solovăstru.
„Nu avem doar sarcina de a veghea asupra protecției și conservării biodiversității. S-au depus eforturi mari pentru a finaliza această lucrare. Direcția Silvică a contribuit atunci când a fost mai greu, să deblocheze plățile. Acum câțiva ani, posibilitatea de a avea un asemenea centru de vizitare părea un vis. Poate era mai ușor dacă le făceam cu banii noștri, mă refer la derulare și la finalizare, pentru că lucrul cu bani europeni este foarte gingaș. Dar ce a fost a fost, a trecut cu bine și se deschid noi perspective pentru perioada 2014-2020, când va trebui să facem efortul să obținem cât mai mulți bani din fonduri europene”, a adăugat Solovăstru, care consideră că Ministerul Mediului și conducerea Regiei Naționale a Pădurilor au dus greul acestui proiect.
Implementarea proiectului este apreciată și de Noela Mihai, reprezentantul finanțatorului pe axa 4 a Programului Operațional Sectorial de Mediu: „Există oameni, precum cei de la Administrația Parcului Național Călimani, care iubesc natura, care s-au implicat foarte mult în a arăta și celorlalți frumusețile locurilor de aici, au muncit și sper să mai acceseze și alte fonduri europene. Cel mai important lucru este că 80% din aceste fonduri nu se returnează”.
Oaspeții de seamă din județ și din țară au fost primiți tradițional, cu pâine și cu sare, iar după slujba de sfințire a noului sediu al Administrației Parcului Național Călimani, invitații au putut admira, în interior, o machetă tridimensională a parcului național, o expoziție de imagini sugestive asupra frumuseții locurilor, a florei și faunei din această zonă binecuvântată de Dumnezeu, o prezentare multimedia a Parcului Călimani, care acum poate fi vizitat și virtual.
„Un centru de vizitare este o necesitate într-o astfel de zonă. Dacă un vizitator știe de unde se poate informa asupra aspectelor pe care le poate vedea în zona respectivă, altfel își poate efectua drumețiile”, consideră Dragoș Mihai, șeful serviciului Arii Protejate Romsilva.
Nu au lipsit nici delicatese tradiționale ale zonei, precum pastramă de mușchi, cârnăciori afumați, tochitură la ceaun, cu mămăligă, brânzeturi, balmoș, iar pentru cei dornici să guste din aromele pădurilor, se găseau fel de fel de sucuri și lichioruri naturale de brad și fructe de pădure.
Tineri talentați din Țara Dornelor au susținut un spectacol al tradițiilor populare din zonă, după care vizitatorii au avut ocazia să admire, cu ochiul liber, dar și cu telescoapele, frumusețea sălbatică a locurilor de la înălțimea turnului de observație din lemn, care completează centrul de vizitare.



Turnul de vizualizare a zonei Călimani, inaugurat de Ziua Parcului Călimani
Turnul de vizualizare a zonei Călimani, inaugurat de Ziua Parcului Călimani
Inaugurarea centrului de vizitare a Parcului Călimani
Inaugurarea centrului de vizitare a Parcului Călimani
Inaugurarea centrului de vizitare a Parcului Călimani
Inaugurarea centrului de vizitare a Parcului Călimani
Ministrul secretar de stat Gelu Puiu
Ministrul secretar de stat Gelu Puiu
Centrul de vizitare al Parcului Calimani, inaugurat la Saru Dornei
Centrul de vizitare al Parcului Calimani, inaugurat la Saru Dornei
Centrul de vizitare al Parcului Calimani, inaugurat la Saru Dornei
Centrul de vizitare al Parcului Calimani, inaugurat la Saru Dornei
Inaugurarea centrului de vizitare a Parcului Călimani
Inaugurarea centrului de vizitare a Parcului Călimani
Turnul de vizualizare a zonei Călimani, inaugurat de Ziua Parcului Călimani
Turnul de vizualizare a zonei Călimani, inaugurat de Ziua Parcului Călimani


Recomandări

Locuitorii Sucevei, invitați de primărie să iasă la făcut curățenie în oraș. Răsplata va fi o diplomă de „Cetățean responsabil”