Colaborare

Centru de informare turistică deschis la Cernăuți, în parteneriat cu Universitatea din Suceava

Deschiderea centrului de informare turistică de la Cernăuți
Deschiderea centrului de informare turistică de la Cernăuți

O echipă formată din șase membri ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a participat vineri, 6 noiembrie, la deschiderea Centrului bucovinean de informare și comunicare pentru dezvoltarea turismului istoric și etnografic înființat în cadrul Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți.
Amplasat în incinta Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, centrul vizează o informare mai eficientă asupra potențialului istoric și etnografic al Bucovinei, prin numeroase materiale turistice pentru turiștii interni și internaționali, astfel urmărindu-se sporirea interesului pentru zonele turistice de frontieră din Bucovina. De asemenea, centrul va fi utilizat de profesorii și studenții universității cernăuțene pentru pregătirea viitorilor specialiști în domeniul turismului.
La conferința de presă organizată cu această ocazie au participat jurnaliști din presa scrisă și televiziunea regională, dar și națională, participare generată de interesul publicului larg din nordul Bucovinei față de potențialele beneficii ce vor fi aduse de proiectul transfrontalier Heritage pentru actorii din sectorul turistic.
Detalii despre principalele activități prevăzute în cadrul Centrului bucovinean de informare și comunicare pentru dezvoltarea turismului istoric și etnografic le-au fost oferite jurnaliștilor de coordonatorii proiectului, Dmytro Fedortsov și prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV, aceștia reiterind importanța permanentei și intensei colaborări dintre cele două universități.
La final, jurnaliștilor și tuturor invitaților le-a fost prezentat Centrul și dotările sale, dar și suportul pe care îl poate oferi acesta pentru agențiile de turism și tour-operatorii din Bucovina, pentru întreprinderile private cu profil turistic. pentru populația din zonele de frontieră și turiști, fie ei interni sau internaționali.
Acest Centru a fost realizat prin intermediul proiectului Patrimoniul istoric și etnografic – componentă a dezvoltării durabile a turismului în Bucovina (Heritage), desfășurat de universitatea suceveană în parteneriat cu una dintre cele mai importante universități din Ucraina.

Deschiderea centrului de informare turistică de la Cernăuți
Deschiderea centrului de informare turistică de la Cernăuți
Deschiderea centrului de informare turistică de la Cernăuți
Deschiderea centrului de informare turistică de la Cernăuți

Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Ambasada Israelului susține dezvoltarea colaborării cu Suceava în cercetare, medicină, educație și turism