Săptămâna trecută, în ultima zi din iunie, s-a inaugurat, la Dorna Candrenilor, un Centru de educație pentru voluntari, în cadrul proiectului „Pașaportul Verde”, eveniment la care au luat parte scriitorul român de origine maghiară Attila Bartis, realizatorul TV Cătălin Ștefănescu, caricaturistul Ion Barbu și trupa „Fără Zahăr”.
Asociația Tășuleasa Social și Coca-Cola HBC România au desfășurat în perioada 15 martie – 30 iunie proiectul educațional „Pașaportul Verde”, susținut de Ministerul Mediului și Pădurilor și Parcul Național Călimani, prin care au încercat să schimbe mentalitățile localnicilor din Poiana Negri și să-i convingă să colecteze gunoiul selectiv. În cadrul proiectului au fost implicați peste 200 de tineri, cea mai mare parte dintre aceștia elevi la liceul din Dorna Candrenilor.
20 de tineri voluntari din Germania
Centrul de educație pentru voluntari de la Dorna Candrenilor este amenajat de elevi într-un spațiu pus la dispoziție de Coca-Cola HBC România. La Centrul de educație vizitatorii vor găsi pliante, vor putea vedea fotografii realizate de Cosmin Bumbuț la Rezervația Geologică 12 Apostoli și vor primi informații despre obiectivele turistice din zonă. Ghizii locali sunt chiar elevii care au participat la programul de training.
Scriitorul Attila Bartis, realizatorul TV Cătălin Ștefănescu și caricaturistul Ion Barbu au fost conduși de voluntari, printre care 20 de tineri voluntari din Germania, pe un traseu turistic amenajat de ei până la Rezervația 12 Apostoli. Proiectul „Pașaportul Verde” s-a încheiat cu un concert al trupei “Fără Zahăr”, susținut la Căminul cultural din localitatea Dorna Candrenilor.
Au învățat patru luni despre importanța protejării mediului
Elevii din Dorna Candrenilor au participat, timp de patru luni, la un program de training în campusul Tășuleasa Social, unde au învățat despre importanța protejării mediului, despre turismul responsabil și despre obiectivele turistice din această zonă: Parcul Național Călimani și Rezervația Geologică 12 Apostoli. Pentru a-i încuraja să fie mândri de zona în care locuiesc și să vrea ca localitățile lor să rămână curate, Tășuleasa Social a amenajat împreună cu ei, în cadrul proiectului „Pașaportul Verde”, un traseu turistic până la Rezervația 12 Apostoli și Centrul de educație pentru voluntari. „Atunci când primesc o invitație undeva, rar mi se întâmplă să simt că e un lucru important. Dar atunci când am primit această invitație am simțit că neapărat trebuie să fiu aici. Alin Uhlmann-Ușeriu, președintele Tășuleasa Social, este un sfânt nebun care a făcut un mic rai aici. Ce se întâmplă la Tășuleasa este extraordinar, dar toată țara ar trebui să fie plină de raiuri ca acesta. Oamenii implicați în «Pașaportul Verde» știu exact de ce sunt aici și de ce are rost ceea ce fac“, a declarat, la inaugurarea centrului, scriitorul Attila Bartis.
Reducerea taxei la salubrizare
Tinerii au desfășurat pe parcursul celor patru luni o campanie locală de informare în Poiana Negri și le-au vorbit sătenilor despre consecințele depozitării deșeurilor în apă și despre avantajele reciclării. Mai exact, ei au împărțit saci pentru colectarea selectivă a plasticului, care sunt predați de săteni unui colector local, într-o anumită zi din lună. Odată cu sacii, localnicii au primit și un calendar pe care sunt notate datele la care se face colectarea. În schimbul sacilor cu PET-uri și ambalaje, sătenii primesc un tichet care reprezintă valoarea plasticului adunat, prin care beneficiază de reducerea taxei de salubrizare. Acest mecanism a fost propus de Tășuleasa Social, iar autoritățile locale au fost de acord să îl susțină.
La sfârșitul proiectului „Pașaportul Verde”, peste 90% dintre localnicii din Poiana Negri reciclează plasticul, iar modelul propus de Tășuleasa Social a fost preluat deja de autoritățile din Lunca Ilvei, județul Bistrița-Năsăud.