Centenarul Radu Beligan, marcat, vineri, la Academia Română

Evenimentul „Radu Beligan – un centenar de la naștere”, la care vor participa personalități precum actorul Dorel Vișan și scriitoarea Anamaria Beligan, va avea loc vineri, de la ora 11.00, la Biblioteca Academiei Române, în condițiile în care marele actor a fost membru de onoare al forului cultural, informează MEDIAFAX.
Evenimentul este organizat de Academia Română, prin Secția de arte, arhitectură și audiovizual, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii și beneficiază de parteneriatul Asociației „Radu Beligan”.
La eveniment va participa acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de arte, arhitectură și audiovizual, care va evoca personalitatea artistică a maestrului Radu Beligan, ales membru de onoare al Academiei Române în anul 2004, chiar la propunerea și cu susținerea acestuia.

Recomandări

Radu Bercea expune la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”, într-o amplă interpretare contemporană a universului brâncușian

Radu Bercea expune la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” într-o amplă interpretare contemporană a universului brâncușian

Uniunea Armenilor din România, Sucursala Suceava, organizează un eveniment cultural la Capela armeano-catolică Kapri din Șerbăuți

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu