1905-2005

Centenar la Colegiul Tehnic Rădăuți



În această săptămînă, Colegiul Tehnic din municipiul Rădăuți va găzdui o serie de manifestări dedicate împlinirii a o sută de ani de activitate. Mai exact la 1 octombrie 1905, la inițiativa surorilor Natalia și Karoline Brichze, s-a înființat Privat Madchen Lyzeum, liceu particular de fete, avîndu-l director pe profesorul Wilhelm Jakob Serfas, liceu care a funcționat sub mai multe denumiri: Stadisches Madchen Lyceum, unde predarea se făcea în limba germană, școala fiind în arealul Imperiului Austro-Ungar. Limba română este introdusă abia din anul școlar 1920-1921. Liceul își schimbă apoi numele după cum urmează: Liceul de Fete al Statului, Liceul de Fete “Elisabeta Doamna”, Liceul de Fete, Liceul NR.2, Liceul de Electrotehnică pentru Telecomunicații, Liceul Industrial Rădăuți, grupul Școlar Industrial și din acest an școlar, Colegiul Tehnic Rădăuți. Dintre personalitățile care au învățat și s-au format aici, pot fi amintiți Matei Vișniec, dramaturg de recunoaștere mondială, jurnalist la secția română de la Radio France Internatioanl, Mihai Tatulici, scriitor, realizator și director de programe de televiziune, Lucia Olaru Nanati, scriitor, cercetător literar, Liviu Papuc, doctor în filologie, membru în Uniunea Scriitorilor, Valeriu Drăgușanu, regizor, profesor de teatru și film la UNATC “I.L. Caragiale” București, Doina Cmeciu, profesor universitar doctor la Facultatea de Lere, decan la Universitatea Bacău, cărora li se alătură încă o serie importantă de “nume mari” din țară și din străinătate. La sărbătorirea celor o sută de ani de activitate au fost invitați atît profesori, cît și elevi din promoțiile care au absolvit la unitatea de învățămînt din municipiul Rădăuți.