Viețile pacienților care au suferit infarcte ar putea fi prelungite sau chiar salvate cu ajutorul celulelor sușă, care pot fi utilizate pentru regenerarea vaselor de sânge afectate de aceste accidente coronariene, informează dailymail.co.uk.
Cercetătorii britanici de la Universitatea Bristol, al căror studiu a fost publicat în revista medicală Circulation, au descoperit o nouă metodă de recoltare a celulelor și de stimulare a creșterii unor artere noi.
Această descoperire oferă o nouă speranță pentru cei 28.000 de pacienți care au nevoie în fiecare an de operații de tip bypass în Marea Britanie.
Infarctul se produce atunci când o arteră coronariană care duce sângele oxigenat de la inimă către mușchiul inimii se blochează sau este vătămată.
Oamenii de știință sunt de părere că în viitorul apropiat injecțiile cu celule sușă ar putea fi folosite pentru „repararea” arterelor avariate, atât ca metodă independentă, cât și auxiliară, împreună cu operațiile de tip bypass.
Pentru acest studiu, cercetătorii de la Universitatea Bristol au folosit vase de sânge rămase în urma operațiilor de tip bypass pentru a produce celule sușă. În timpul unei astfel de intervenții chirurgicale, o secțiune dintr-un vas de sânge al pacientului este recoltată din zona piciorului și grefată apoi de artera coronariană avariată. Grefa este folosită pentru a abate fluxul sangvin din zona blocată sau îngustată, pentru a permite reluarea aprovizionării cu sânge a mușchiului cardiac.
„Secretul constă în faptul că medicii chirurgi taie întotdeauna din vasul sangvin din picior o secțiune mai lungă decât au nevoie, astfel încât există întotdeauna anumite «resturi»”, a explicat profesorul Paolo Madeddu, coordonatorul studiului.
Medicii britanici au dorit să verifice dacă pot fi obținute celule sușă adulte din aceste „resturi” de vene și, spre surprinderea lor, au produs cantități semnificative de astfel de celule. Testele efectuate pe șoareci au relevat ulterior faptul că aceste celule stimulează creșterea unor noi vase de sânge.
În urma acestui studiu, medicii de la Universitatea Bristol au lansat un test clinic pentru a demonstra că descoperirea lor va putea să îi ajute pe pacienți să se vindece după ce au suferit un infarct.
Maladiile cardiace reprezintă principalul factor de deces în Marea Britanie, cauzând peste 200.000 de decese în fiecare an. La fiecare șase secunde o persoană suferă un infarct, iar o treime dintre pacienți nu supraviețuiesc până la spital.
Celulele sușă sunt celule care nu au ajuns la maturitate și pot fi programate să îndeplinească funcții specifice. Celulele sușă prelevate din embrioni aflați în primele faze de dezvoltare se pot transforma în orice fel de țesut, însă această metodă ridică numeroase probleme de natură etică.
Celulele sușă pot fi utilizate pentru vindecarea rănilor și a leziunilor sau chiar pentru a vindeca anumite maladii degenerative, precum maladia Alzheimer.