Memoria victimelor accidentelor cerebrale și a pacienților cu Alzheimer poate fi îmbunătățită cu ajutorul terapiilor cu celule sușă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în revista New Scientist.
Cercetătorii cred că descoperirile lor pot oferi posibilitatea de cultivare a unor noi celule cerebrale, care să inverseze procesul de pierdere a memoriei la pacienții care suferă de demență sau de leziuni cerebrale.
Testele de laborator au demonstrat că celulele sușă, celulele de bază ale organismului utilizate în reparare și creștere, se pot dezvolta în noi celule ale creierului și pot produce o substanță care protejează celulele deja afectate.
Cercetătorii de la Universitatea din California spun că descoperirile lor deschid noi căi pentru producerea unor tratamente care să „repare” memoria afectată de boală sau de leziuni.
Studiile au fost realizate pe cobai modificați genetic, ale căror celule din hipocampus – o parte a creierului vitală pentru funcția memoriei – erau afectate.
Specialiștii au injectat în sistemul nervos al acestora celule sușă prelevate de la pui de șoareci abia născuți. Cobaii și-au recăpătat memoria în trei luni.
Cercetătorii au utilizat o substanță de contrast pentru a detecta celulele sușă în creierul cobailor. O mică parte dintre acestea s-au transformat în celule ale creierului, restul au fabricat o substanță care a protejat celulele afectate.
Clive Ballard, de la Alzheimer’s Society, a declarat: „Studiul reprezintă un avans major, care demonstrează potențialul terapiilor cu celule sușă în îmbunătățirea memoriei victimelor unor accidente cerebrale sau ale maladiei Alzheimer”.
