Cercetătorii britanici au obținut primele celule hepatice umane bolnave provenind din celule sușă prelevate din piele, o premieră în domeniul medical ce demonstrează faptul că astfel de celule pot fi utilizate ca model de cercetare, potrivit unui studiu publicat în SUA, informează AFP.
În măsura în care celulele ficatului, numite hepatocite, nu pot fi cultivate în laborator, efectuarea de cercetări asupra maladiilor hepatice este o sarcină extrem de dificilă, au explicat autorii acestui studiu, publicat în revista medicală americană The Journal of Clinical Investigation.
Prin reproducerea celulelor organului afectat, cercetătorii pot nu doar să determine cu precizie ceea ce se întâmplă în celula bolnavă, ci și să testeze eficiența unor noi terapii pentru maladia în cauză.
Medicii speră ca această tehnică genetică să conducă în viitorul apropiat la punerea la punct a unor tratamente direcționate și personalizate. O astfel de terapie celulară va permite, totodată, după ce celulele bolnave vor fi însănătoșite, transplantarea acestora în ficatul pacienților.
În plus, același procedeu ar putea fi utilizat pentru a crea un model celular pentru alte organe, cu aceleași rezultate terapeutice.
Cercetările pe celule sușă embrionare umane, necesare
Studiul a fost coordonat de medicul Ludovic Vallier, de la Centrul de medicină regenerativă din cadrul Universității Cambridge din Marea Britanie.
Acest succes a fost înregistrat în momentul în care în Statele Unite ale Americii s-au „inflamat” din nou dezbaterile privind testele medicale efectuate pe celule sușă embrionare umane, după ce un judecător federal a blocat, luni, proiectele finanțate prin fonduri federale, în urma unei proceduri judiciare ce a fost inițiată de câteva organizații creștine.
În opinia acestor organizații, aceste cercetări distrug viața umană, deoarece embrionul este o ființă umană.
Majoritatea oamenilor de știință consideră că cercetările efectuate pe celule sușă embrionare umane sunt de neevitat, deoarece acestea dețin capacitatea de a se transforma în orice tip de celulă din organism.
Rata de mortalitate din boli de ficat este în creștere
Pentru lucrările lor în domeniul maladiilor hepatice, cercetătorii britanici au prelevat mici eșantioane de piele de la șapte pacienți suferind de câteva boli hepatice ereditare și alte mostre de la trei persoane sănătoase.
Cercetătorii au extras celule din acele mostre de piele și le-au reprogramat pentru ca acestea să devină celule sușă adulte. Autorii studiului le-au folosit apoi pentru a produce celule hepatice suferind de câteva maladii hepatice. Ei au folosit aceeași procedură pentru a crea celule hepatice sănătoase, din eșantioanele prelevate de la cele trei persoane sănătoase.
„Ținând cont de penuria de donatori de organe – de ficat, în acest caz -, dezvoltarea unor alternative este urgentă”, consideră medicul Tamir Rashid, de la Universitatea Cambridge, unul dintre autorii studiului.
Maladiile hepatice reprezintă a cincea cauză de deces în țările dezvoltate, iar rata de mortalitate provocată de aceste boli este în creștere.
Succes
Celule hepatice au fost obținute din celule sușă provenind din piele
