În beciurile Poliției

Celulă pentru bărbatul care și-a înjunghiat concubina din cauza unui cozonac



Procurorii criminaliști i-au pregătit o celulă individului care, cu câteva ore înainte de Revelion, și-a înjunghiat concubina, pe motiv că femeia nu a tăiat bine cozonacul.
După ce, zilele trecute, medicii legiști care au consulat-o pe victimă au stabilit că viața acesteia a fost pusă în pericol, ieri, o echipă operativă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a deplasat la Vatra Dornei, pentru a-l reaudia pe agresor.
Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că bărbatului cu pricina, Constantin Paraschiv, în vârstă de 45 de ani, i se pregătea o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dus în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă sub acuzația de tentativă de omor.
Revelion la „Reanimare”
Toată povestea s-a petrecut în seara zilei de 31 decembrie 2007, la Vatra Dornei, în casa celor doi concubini, care aveau împreună un copil în vârstă de 15 ani.
„Mi-a zis să-i pun masa. Era băut, iar eu i-am replicat că e o seară specială și ar trebui să mai așteptăm un pic, măcar până se întoarce și copilul acasă. I-am tăiat niște cozonac pe un fund de lemn și m-am dus la chiuvetă să spăl o farfurie. Atunci el s-a apropiat de mine și mi-a înfipt un cuțit în spate. Când m-am întors, m-a lovit a doua oară, în piept”, povestea victima, Gica B. (38 de ani), de pe pat de spital. Deși femeia era plină de sânge, Constantin Paraschiv nu a sunat la Poliție sau la Salvare, ci și-a închis concubina într-o cămară.
În cele din urmă, a povestit victima, la insistențele ei, după aproximativ două ore, concubinul a lăsat-o să se întindă în pat. Gica B. a ajuns la spital, abia după ce s-a întors acasă, de la urat, fiul ei.
„Și pe el (n.r.- pe fiu) l-a amenințat cu moartea. Băiatul a trebuit să se lupte cu el pentru a putea să sune și să anunțe ce mi s-a întâmplat”, a mai spus victima.
Femeia a fost transferată de la Spitalul municipal Vatra Dornei la Spitalul Județean Suceava, fiind internată la „Reanimare”.
Surse din Poliție ne-au mărturisit că, în timpul audierilor, Constantin Paraschiv a mărturisit că și-a tăiat concubina la nervi, nemulțumit de felul în care aceasta a tăiat cozonacul. Bărbatul nu era la prima ieșire de acest gen, concubina sa fiind agresată și în alte rânduri.



Recomandări

David Saranga, fermecat de tradiții și bunătățile degustate, după ce a petrecut Paștele în Bucovina

Fostul ambasador al Israelului în România, David Saranga, a revenit în Bucovina, printre oameni dragi, alături de care a petrecut sărbătorile de Paște
Fostul ambasador al Israelului în România, David Saranga, a revenit în Bucovina, printre oameni dragi, alături de care a petrecut sărbătorile de Paște