Celine Dion, însărcinată cu gemeni, a fost spitalizată în Florida



Cântăreața canadiană Celine Dion, în vârstă de 42 de ani și însărcinată cu gemeni, a căror naștere este prevăzută pentru luna noiembrie, a fost internată, luni, într-un spital din West Palm Beach din statul american Florida, medicii dorind să împiedice nașterea prematură a copiilor, potrivit AFP.
„Celine Dion a fost plasată sub observație la St Mary’s Medical Center, la recomandarea medicilor ei”, se afirmă în comunicatul emis de această clinică.
Cântăreața a fost spitalizată pentru a evita nașterea prematură a bebelușilor. „Aceasta este o procedură obișnuită în cazul femeilor însărcinate cu gemeni”, se explică în același comunicat.
Cotidianul Palm Beach Post susține că artista canadiană va naște doi băieți. Potrivit medicilor de la St Mary’s Medical Center, data nașterii gemenilor nu a fost încă fixată.
În luna mai, Celine Dion a anunțat pe site-ul ei că nașterea este prevăzută pentru luna noiembrie.
Această sarcină este rezultatul celei de-a șasea tentative de fertilizare in vitro la care a apelat Celine Dion, care a suferit un avort sportan în toamna anului trecut.
Celine Dion și soțul său, Rene Angelil, au împreună un fiu în vârstă de nouă ani, Rene Charles, conceput tot prin fertilizare in vitro. Rene Angelil mai are trei copii din două căsătorii anterioare.
Celine Dion s-a născut pe 30 martie 1968, la Charlemagne, în sânul unei familii melomane cu 14 copii. Celine Dion a cucerit apoi, pe rând, Quebecul, Franța și, în cele din urmă, Statele Unite. În scurt timp, vocea sa a devenit cunoscută și iubită în întreaga lume. În cei peste 25 de ani de carieră, Celine Dion a primit nenumărate premii muzicale și a vândut peste 200 de milioane de albume.