Penultima etapă a ediției inaugurale a Ligii Companiilor la fotbal pe teren redus, competiția adresată angajaților din societățile comerciale sucevene, a oferit câteva meciuri pline de neprevăzut. În această rundă s-a înregistrat poate cea mai mare surpriză a campionatului, cei de la Railex-Conbucovina, principalii favoriți la titlu, suferind prima înfrângere stagională în urma duelului cu Celestin. Foarte aproape de a da marea lovitură a fost și echipa Albertino, care s-a văzut egalată în minutele de final în confruntarea cu o formație mult mai bine cotată, cum este Inter Conti-Avastar.
Trebuie salutat și primul succes stagional înregistrat de Primagra, una dintre cele mai fair-play echipe ale campionatului.
Săptămâna viitoare sunt programate meciurile ultimei etape, urmând ca vineri, cu începere de la ora 18.00, să aibă loc festivitatea de premiere și banchetul de final.
Firma Bergenbier, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret sunt parteneri oficiali ai competiției organizate de Civica Sport Center și Monitorul de Suceava.
Trebuie menționat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la competiția națională cu același nume, care activează sub egida Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, având colaborări în București și în mai multe județe din România.
Rezultate înregistrate în etapa a XIV-a:
NGGS – Primagra 2-5
Au marcat: Șchiopu, Boșneagă, respectiv Negrușeri (2), Scotnițchi, Zvolinschi, A. Andrei.
Prodalcom – Ecuator 3-0
Au marcat: Dranca (2), Țăpoi.
Celestin – Railex-Conbucovina 6-5
Au marcat: Teodor (2), I. Filip (2), Guliciuc, C. Avasiloaie, respectiv D. Haraga (2), Tipa, Corban, Luca.
Grupul de Distribuție ETA – Norocel 8-9
Au marcat: Airoaie (3), Ungurean (2), Grădinaru, Flegel, Coșarcă, respectiv Aniței (8), Câmpan.
Simba – Valexin-Intermimar 3-7
Au marcat: Marfici (2), Cazac, respectiv Craiu (2), Vacariu (2), Spânu (2), R. Hrițcu.
Rocast Nord – Autogray-Fan Courier 3-9
Au marcat: Brânzei (3), respectiv Agapi (3), Chitic (2), Aciobăniței (2), Maciuc, Aparaschivei.
Inter Conti-Avastar – Albertino 3-3
Au marcat: Varzaru (2), Tcaciuc, respectiv Stolnicu (2), Tabarcea.
Partida Egger – Rovalstone a fost amânată din cauză că rădăuțenii au avut revizie pe toată durata săptămânii și toți angajații au fost obligați să stea în fabrică până seara târziu.
Clasament
1. Railex-Conbucovina 14 12 1 1 98-39 37
2. Celestin 14 11 1 2 90-44 34
3. Inter Conti-Avastar 14 11 1 2 82-39 34
4. Egger 13 11 0 2 90-29 33
5. Rovalstone 13 8 1 4 75-48 25
6. Prodalcom 14 8 1 5 60-41 25
7. Valexin-Intermimar 14 7 2 5 85-59 23
8. Simba 14 7 2 5 63-56 23
9. Autogray-Fan Courier 14 7 0 7 75-58 21
10. Albertino 14 6 3 5 58-55 21
11. Norocel 14 6 0 8 44-72 18
12. Rocast Nord 14 5 0 9 57-88 15
13. Grupul de Distribuție ETA 14 2 1 11 36-111 7
14. Primagra 14 1 2 11 34-99 5
15. Ecuator 14 1 1 12 34-69 4
16. NGGS 14 0 0 14 44-113 0
Notă: La finalul sezonului, principalul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte îl reprezintă rezultatul din meciurile directe, și apoi golaverajul!
Iată cum se prezintă programul etapei a XV-a:
Luni, 25 iulie, ora 18.00: Primagra – Simba
Luni, 25 iulie, ora 19.00: Egger – Rovalstone (meci restant)
Marți, 26 iulie, ora 18:00: Valexin-Intermimar – Rocast Nord
Marți, 26 iulie, ora 19.00: Ecuator – Grupul de Distribuție ETA
Miercuri, 27 iulie, ora 18.30: Albertino – Celestin
Miercuri, 27 iulie, ora 19.30: Railex-Conbucovina – Prodalcom
Joi, 28 iulie, ora 18.00: Norocel – NGGS
Joi, 28 iulie, ora 19.00: Rovalstone – Inter Conti-Avastar
Joi, 28 iulie, ora 20.00: Autogray-Fan Courier – Egger