Câteva sute de persoane au asistat, ieri, în piațeta Ioan Paul al II-lea din municipiul Suceava, la o celebrare sacră, în limbile română, germană și polonă, cu prilejul beatificării fostului papă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Celebrarea sacră a Papei Ioan Paul al II-lea s-a desfășurat după slujba de duminică din Catedrala Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava, preotul paroh, Iosif Păuleț, omagiind viața și activitatea fostului papă, subliniind că acesta a fost omul providențial pentru secolul trecut și începutul actualului mileniu.
„Este omul care a fascinat lumea întreagă prin viața sa, prin suferința sa”, a spus Păuleț, care a adăugat că Papa Ioan Paul al II-lea a trăit credința cu adevărat.
„Credința trebuie să fie concretă, activă, să dea o amprentă vieții noastre pe pământ”, a spus prelatul, care a apreciat că pe bună dreptate Papa Ioan Paul al II-lea este ridicat la cinstea altarelor.
Totodată, acesta a arătat că este un caz unic în istoria papalității și al Bisericii când un papă este beatificat de succesorul său, dar a menționat că la moartea papei mulțimea adunată la Vatican a cerut sanctificarea imediată a lui Ioan Paul al II-lea.
Prelatul a mai spus că este nevoie ca exemplul Papei Ioan Paul al II-lea să fie urmat.
„Ioan Paul al II-lea este un papă pe care nu trebuie doar să-l admirăm ci să-l și urmăm”, a arătat preotul paroh al Catedralei Romano-Catolice din Suceava.
Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat și poartă acum titlul de „preafericit”, în cadrul ceremoniei de duminică dimineața de la Vatican, prezidată de actualul Papă Benedict al XVI-lea, în fața unei mulțimi de peste un milion de credincioși.