Celebra colecție Polaroid, scoasă la licitație la New York



Peste 1.000 de fotografii din colecția istorică Polaroid, de la mici instantanee color cu Ted Kennedy și Farrah Fawcett, realizate de Andy Warhol, la imensul „Autoportret în 9 părți” realizat de Chuck Close, vor fi scoase la licitație, săptămâna viitoare, la New York, informează AFP.
Scoaterea la licitație a acestei colecții a fost ordonată de tribunalul falimentului din statul american Minnesota, sumele obținute urmând să fie donate creanțierilor acestui brand care a inventat fotografiile instantanee, în 1948. Societatea Polaroid a dat faliment de două ori, în 2002 și în 2009.
Licitația va avea loc luni și marți la casa Sotheby’s, care expune, începând de miercuri, toate fotografiile scoase la vânzare, pe mai multe etaje ale sediului ei general din Manhattan.
Colecția, alcătuită de-a lungul câtorva decenii de către fondatorul companiei și inventatorul aparatului, Edwin Land, și de directorul său tehnic, fotograful Ansel Adams, conține peste 400 de piese.
Edwin Land a dorit să își îmbogățească catalogul cu piese clasice și i-a cerut lui Ansel Adams să achiziționeze, pe cheltuiala firmei Polaroid, clișee ale marilor fotografi americani precum Harry Callahan și Dorothea Lange, a cărei celebră fotografie „Migrant Mother”, realizată în 1936, în California, este estimată la o sumă cuprinsă între 60.000 de dolari și 80.000 de dolari.
Câteva dintre uriașele fotografii murale realizate de Ansel Adams, precum „Moonrise, Hernandez, New Mexico”, sunt estimate la prețuri cuprinse între 300.000 de dolari și 500.000 de dolari. Reprezentanții casei Sotheby’s au declarat că se așteaptă ca întreaga colecție să fie vândută pentru o sumă totală cuprinsă între 7,2 și 11,1 milioane de dolari.
Cu ajutorul unui aparat Polaroid imens – un exemplar unic – artistul Chuck Close a putut să realizeze celebrul său „Autoportret în 9 părți”, lucrare alcătuită din nouă instantanee de 50 x 60 centimetri acoperind părți diferite ale chipului său. Această operă de artă este estimată la 40.000-60.000 de dolari.
„În anii ’50-’60, Ansel Adams a început să trimită aparate de fotografiat artiștilor și fotografilor, în schimbul clișeelor realizate de aceștia”, a explicat Denise Bethel, directoarea departamentului de fotografie al casei Sotheby’s. „Acest program, intitulat «Sprijin pentru artiști», a permis alcătuirea acestei colecții fenomenale”, a adăugat ea.
Aparatul Polaroid, adorat de familiile americane și de călători, a avut mulți adepți și printre „legendele” fotografiei sau ale picturii, precum Robert Mapplethorpe, Robert Frank, Andy Warhol și Robert Rauschenberg, ale căror fotografii fac parte din colecția scoasă la licitație.
În 2009, marca Polaroid a fost cumpărată de un grup, The Impossible Project, care încearcă să readucă la viață și să comercializeze din nou cu succes celebrul aparat și a numit-o pe excentrica solistă americană Lady Gaga în funcția de director artistic.