a) Primul atac al diavolilor este asupra credinței. Satana seamănă gânduri de îndoială și de necredință în mintea omului.
Creștinul trebuie să se însemne cu Sfânta Cruce, să se roage lui Dumnezeu cu smerenie și să-i răspundă: „Mergi înapoia mea
Satană, tată al minciunii, pentru că eu cred ce spune Dumnezeu, iar nu ce spui tu și cei asemeni ție”;
b) Al doilea atac este asupra deznădejdii. Prin aceasta ne înfricoșează cu păcatele pe care le-am făcut, spunându-ne că nu mai avem nădejde de mântuire. Noi să ne aducem aminte că Dumnezeu este milostiv și poate ierta păcatele noastre;
c) Al treilea atac al diavolilor în preajma morții omului este cu slava deșartă. Prin aceasta ne îndeamnă să avem încredere în faptele noastre. Noi să ne aducem aminte că toate faptele bune le-am făcut numai cu ajutorul lui Dumnezeu;
d) Al patrulea atac este cu închipuirea de sine. La mulți creștini, înainte de moarte, diavolii se arată în chip de îngeri luminați și alte năluciri (2 Cor. 11,14). În aceste clipe trebuie să ne smerim și să-i zicem: „Prefă-te ticălosule în întunericul tău. Eu nu sunt vrednic de astfel de arătări”.
Dumnezeu, care se află în noi de la Sfântul Botez, este mai puternic decât diavolul.
Diavolul dispune de arme puternice și nenumărate și ne atacă cu mare furie, pentru a ne birui. Dar nu trebuie să ne speriem de atacurile diavolului atâta timp cât ne aflăm aproape de Dumnezeu cel Atotputernic. Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut om „ca să strice lucrările diavolului” (Ioan 3,8) și să izbăvească pe cei care „frica morții îi țineau în robie toată viața”
(Evr. 2,14-15).
Când Domnul nostru Iisus Hristos a coborât la iad, El a desființat împărăția iadului și a eliberat pe cei deținuți acolo de diavoli. Sfântul Antonie cel Mare ne spune: „Se cuvine să nu ne temem de atacurile lui și de săgețile lui arzătoare și de vicleniile lui lucrate de meșteșugita lui minte. Toate acestea nu sunt nimic înaintea puterii lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care numai rostind numele Lui cu credință și cu evlavie, pune pe fugă toată oștirea diavolilor”.
Aceasta întrucât Dumnezeu ne-a încredințat că „mai mare este Cel ce este în voi, decât cel din lume” (1 Ioan 4,4). Alături de Dumnezeu cel Atotputernic ne facem și noi puternici. Și astfel și noi smeriții și neputincioșii avem curajul să ne aruncăm în luptă și să ne împotrivim vrăjmașilor diavoli.
La Sfântul Botez am fost întrebați: „Te lepezi de satana și de toate lucrurile lui și de toți îngerii lui?, De toată slujirea lui?”;
Iar noi am răspuns: „Mă lepăd!”, Iar apoi: „Te unești cu Hristos?” și noi am răspuns: „Mă unesc!”. Cu cât vom fi mai sfinți, mai apropiați de Dumnezeu, mai uniți mistic cu Hristos, cu atît diavolii vor fi mai departe de noi, iar atacurile lor vor fi mai neputincioase. Iar cu cât vom fi mai uniți cu lumea și cu păcatele, cu atît diavolii vor fi mai apropiați de noi și noi vom fi slujitorii lor. Sfântul Apostol Ioan ne spune: „Cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzește pe sine și cel viclean nu se atinge de El” (1 In. 5,18).
(Extras din cartea: „Războiul creștinilor cu diavolii” – Părintele Cleopa)
