Cele mai interesante 10 activități desfășurate în intervalul 2-6 aprilie în cadrul programului „Școala Altfel” din învățământul preuniversitar vor fi recompensate financiar, a anunțat, ieri, secretarul de stat în Ministerul Educației Oana Badea.
La competiția inițiată de minister, fiecare unitate de învățământ va alege cele mai importante activități desfășurate de elevi, potrivit unui formular special.
Ulterior, activitățile selectate de școli și trimise la minister vor fi triate, evaluate și notate, în intervalul 7-18 mai.
Săptămâna „Școala altfel”, lansată anul acesta de Ministerul Educației, în premieră, este un program dedicat activităților educative extracuriculare și extrașcolare, principalul obiectiv al acestuia fiind implicarea elevilor și a profesorilor în activități de educație non-formală, care să pună în valoare talentele, preocupările extrașcolare și competențele elevilor, în domenii cât mai diverse și interesante.