4 Decembrie: Sfînta Mare Muceniță Varvara s-a născut în vremea împăratului Maximian (305-311), într-o cetate din Răsăritul Imperiului Bizantin. Tatăl ei, păgîn grec, avea mare grijă de fiica ei din pricina marii frumuseți trupești a acesteia, astfel că o ținea ascunsă într-un turn înalt. Aflînd că a îmbrățișat credința creștină și neputînd să o convingă să se lepede de Hristos, a ucis-o el însuși, în fața mai-marilor provinciei, în anul 306 după Hristos. Tradiția creștină ne spune că, întorcîndu-se de la uciderea fiicei sale, păgînul tată a fost omorît de un trăsnet.
Sfînta Mare Muceniță Varvara este ocrotitoarea minerilor, această zi fiind sărbătorită de către aceștia.
6 Decembrie: Sfîntul Ierarh Nicolae s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o provincie din Asia Mică. În vremea împăraților persecutori Dioclețian și Maximilian (284-305), au fost uciși o mulțime de creștini, iar alții au fost închiși. Printre cei închiși s-a aflat și Nicolae, cunoscut pentru viața deosebită de creștin, drept pentru care creștinii îl numiseră episcop în Mira Lichiei. Venind la conducerea Imperiului împăratul Constantin cel Mare, prin Edictul de la Milan (313) acesta a acordat libertate religioasă creștinilor, astfel că toți creștinii închiși pe motive religioase au fost eliberați. Sfîntul Nicolae s-a întors în scaunul de episcop al Mirelor Lichiei, participînd în această calitate la primul Sinod ecumenic de la Niceea (325).
A fost unul dintre cei mai mari apărători ai dreptei credințe în fața pericolului ereziei lui Arie. Deși firea sa la Sinod în apărarea dreptei credințe a arătat un om dîrz, pe Sfîntul Nicolae îl caracterizau blîndețea, înfrînarea și milostenia deosebită, dar și stăruința în dreapta credință. Smerenia, sărăcia de bună voie, iubirea de Dumnezeu și de oameni, l-au așezat pe Sfîntul Nicolae în rîndul celor mai apreciați oameni ai vremii sale, iar de atunci și pînă la sfîrșitul veacurilor l-au transformat în „Moș Nicolae”, cel ce aduce daruri cuminți, în special copiilor. A trecut la ceruri în anul 340, iar din anul 1087, din data de 9 Mai, moaștele sale se păstrează la Bari, în sudul Italiei, fiind luate de către Cruciați din Mira pentru a nu fi profanate de către musulmani.
Darurile Sfîntului Nicolae – mai mari sau mai mici – se adaugă darurilor pe care le primim în fiecare clipă de la Bunul Dumnezeu. Rugăciunile Sfîntului Ierarh Nicolae, alături de rugăciunile tuturor celorlalți sfinți, fac ca noi, nevrednicii, să primim de Sus mari daruri duhovnicești: pace, liniște, sănătate, bună-înțelegere, spre a putea crește duhovnicește și a fi vrednici de un bun răspuns în ziua Judecății.
7 Decembrie: Sfînta Muceniță Filoteia s-a născut în secolul al XII-lea, în cetatea Tarnovo, din Bulgaria. De mică a încercat să cunoască bine învățătura creștină, dar mai ales să sporească în fapte bune, știind că „…credința, dacă nu are fapte, doar în ea însăși e moartă.”(Iacob 2, 17) Milostenia tinerei era cunoscută de toată lumea, de aceea mulți nevoiași îi ieșeau în cale, știind că vor primi ajutor. Meritul mare îl avea mama Filoteiei, o creștină deosebită.
Dar mama cea bună moare, tatăl se recăsătorește cu o femeie a cărei atitudine era departe de cea a unei bune creștine și începe prigoana: văzîndu-i dorința de a merge la Biserică, postul, fapta cea bună, curăția sufletească și trupească, mama vitregă – îndemnată de diavol – o bate fără milă și o părăsește.
Pentru că, de multe ori, împărțea celor săraci din mîncarea pe care trebuia să o ducă la cîmp tatălui, este pîndită într-o zi de părintele ei care, văzînd ce face fata lui, nu apreciază milostenia ci – într-un acces de furie – aruncă cu barda în propriul copil, ucigîndu-l. Minunile încep să apară imediat, întrucît trupul ei nu a putut fi ridicat decît cînd a fost pomenit – ca oraș în care să-i fie așezate moaștele – Curtea de Argeș. A fost adusă în Biserica Domnească de la Argeș iar după sfințirea Mănăstirii Curtea de Argeș, la 1517, a fost mutată, în vremea domnitorului Neagoe Basarab, în biserica ctitorită de el. Astăzi, moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia se află în paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș, unde fac nenumărate minuni.
12 Decembrie: Sfîntul Ierarh Spiridon al Trimitundei s-a născut în insula Cipru, în a doua jumătate a secolului al III-lea. A trăit foarte modest, fiind – în tinerețe – păstor de oi. S-a căsătorit și a avut o fiică, Irina, care și-a petrecut toată viața în feciorie. Murindu-i soția, Spiridon este pus episcop de oamenii din cetatea Trimitundei, aceștia apreciind sfințenia vieții lui. Pentru că a săvîrșit foarte multe minuni în timpul păstoriei sale, a fost numit de cei din vremea sa „făcător de minuni”. Cînd s-a pornit o ultimă prigoană împotriva creștinilor – în timpul împăraților Maximian – Galeriu (începutul secolului al IV-lea) – Sfîntul a fost întemnițat și supus la chinuri grele. Venind la conducerea întregului Imperiu împăratul Constantin cel Mare, Sfîntul Spiridon este eliberat. Este prezent la primul Sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, fiind unul dintre cei 318 Părinți participanți (alături de Sfîntul Nicolae, Sfîntul Atanasie cel Mare și alții), apărînd dogma Sfintei Treimi, în fața ereziei ariene. A trecut la cele veșnice la adînci bătrîneți, moaștele sale fiind așezate într-o biserică din insula Corfu, acolo făcînd nenumărate minuni pînă în ziua de astăzi.
17 Decembrie: Sfîntul Prooroc Daniil, evreu din neamul lui David, Daniel s-a născut cu aproximativ 500 de ani înainte de Hristos. A fost luat de tînăr în robie, din porunca lui Nabucodonosor și a fost ținut ca ostatic în Babilon, împreună cu alți tineri. A studiat în Babilon, fiind foarte apreciat pentru cunoștințele sale. Deși era într-un mediu păgîn, printre idolatrii, Daniil nu și-a uitat credința ebraică în care a fost crescut la Ierusalim. La sfîrșitul anilor de studii, a fost trimis – împreună cu alți trei tineri învățați – la curtea lui Nabucodonosor, primind toți patru funcții importante. Foarte apreciat de împărat dar și de urmașii acestuia pentru înțelepciunea de care dădea dovadă și pentru darul deosebit al proorociei cu care era înzestrat de către Dumnezeu, Daniil – martor la cucerirea Babilonului de către perșii conduși de Darius – s-a bucurat și în timpul acestora de libertate. În vremea împăratului persan Cirus, s-a dat un edict de eliberare a evreilor, aceștia plecînd în grupuri spre Țara Sfîntă. Proorocul Daniil rămîne în Babilon, așteptînd plecarea ultimelor grupuri de evrei. În această perioadă a avut visul cu cele șapte săptămîni de ani ce despart vremea sa de vremea venirii lui Mesia, dar și visul vederii Fiului Omului venind cu slavă, vis cu care își încheie cartea sa din Sfînta Scriptură. A avut de suferit și prigoane, fiind aruncat într-o groapă cu lei, dar ieșind de acolo nevătămat, spre uimirea tuturor. Prin viața sa trăită în Babilon, pînă la adînci bătrîneți, proorocul Daniil s-a străduit să-L facă cunoscut păgînilor pe Dumnezeul cel adevărat, dar și să mențină între iudei dreapta credință și nădejdea venirii lui Mesia. (Celelalte sărbători le vom prezenta în numărul de mîine)
