Din cauza crizei

Cele mai harnice asociații de proprietari, răsplătite cu o strângere de mână



Premiile în valoare de 500 de milioane de lei vechi, oferite inclusiv anul trecut de către Primăria Suceava asociațiilor de locatari care s-au implicat cel mai mult în campania de curățenie de primăvară, au devenit doar o amintire anul acesta, când răsplata a fost “o strângere sinceră și caldă de mână”, după cum a spus chiar primarul Ion Lungu.
La ședința de ieri cu asociațiile de locatari, Lungu și-a exprimat din nou nemulțumirea vizavi de implicarea asociațiilor în campania de curățenie de anul acesta, dar tot el a spus că, dacă nu au mai fost premii în joc, e explicabil.
Totuși, în urma monitorizării făcute de primărie, a fost întocmit un clasament al celor mai harnice asociații de locatari, care au curățat și înfrumusețat spațiile din jurul blocurilor.
Pe zone, clasamentul arată astfel:
Zona Centru – locul I, Asociația de proprietari 42, locul II, Asociația nr. 10, iar locul III, Asociația 25.
Cartierul George Enescu – locul I, Asociația 29, locul II, Asociația 9, locul III, Asociația 47 și 21 Zorilor.
Cartierul Obcini – locul I, Asociația 23+27, locul II, Asociația 14, locul III, Asociația 8+30.
Cartier Zamca – locul I, Asociația 52, locul II, Asociația 17, locul III, Asociația 59 Zamca.
Cartier Burdujeni – locul I, Asociația 32, locul II, Asociația 44, locul III, Asociația 50.



Recomandări

Cine are cea mai frumoasă cameră? Concurs cu premii pentru elevii din căminul Colegiului „Spiru Haret”

Cine are cea mai frumoasă cameră? Concurs cu premii pentru elevii din căminul Colegiului „Spiru Haret”
Cine are cea mai frumoasă cameră? Concurs cu premii pentru elevii din căminul Colegiului „Spiru Haret”

Robotul ștefaniștilor de la „Royal Engineers” merge la București, în finala celei mai mari competiții de robotică