Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României

Consiliul Județean Suceava promovează, începând de vineri, frumusețea și autenticitatea Bucovinei la Târgul de Turism al României, care are loc în perioada 20-23 februarie, la Romexpo, în București.
Vicepreședintele CJ Suceava Nicolae Robu a precizat că la standul acestei instituții (nr. 50, pavilion B2), vizitatorii vor putea gusta din Bucovina și pot afla informații despre cele mai frumoase obiective și atracții turistice din județ, dar și ofertele dedicate sărbătorilor pascale.
Astfel, cei interesați vor putea asista la demonstrații practice de încondeiere a ouălor, susținute de meșteri populari din Bucovina, și vor putea savura delicioase specialități din gastronomia tradițională locală.
Alături de Consiliul Județean Suceava, în standul Bucovinei mai sunt prezenți Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Primăria Orașului Gura Humorului și Asociația de Ecoturism Țara Dornelor.
„Bucovina este un brand turistic al României, iar prezența noastră la Târgul de Turism al României confirmă angajamentul Consiliului Județean Suceava de a promova potențialul turistic al județului nostru.

Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României
Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României

Vrem să le oferim vizitatorilor o experiență autentică, prin tradiții vii, gastronomie tradițională și prezentarea multiplelor opțiuni de a petrece un concediu extraordinar în județul Suceava”, a spus Nicolae Robu. El a dat asigurări că administrația județeană va continua să investească în dezvoltarea turismului, deoarece Bucovina nu este doar o destinație, ci o poveste cu tradiții, meșteșuguri și obiceiuri păstrate cu grijă, bucate alese, oameni gospodari, peisaje și „bucăți de rai” care trebuie descoperite și simțite de către turiști.
În prima zi a târgului, standul Bucovinei a fost vizitat de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, și de ambasadorul Israelului în România, Dr. Lior Ben Dor.
În cadrul vizitei, ministrul Bogdan Ivan a oferit comunei Ciocănesti diploma de membru al programului „UPGRADE 2023 în cadrul concursului “Best Tourism Villages”, organizat de UN Tourism.

Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României
Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României
Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României
Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României
Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României
Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României
Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României
Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României

Recomandări

Administrația județeană vrea ca turismul în județul Suceava să fie „un motor pentru dezvoltarea comunităților locale”

Președintele CJ Suceava: „Cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, Cetatea de Scaun, va avea în sfârșit o parcare modernă, cu 133 de locuri”