Sucevencele care în decursul anului 2013 s-au evidențiat prin rezultate deosebite în cadrul domeniului în care activează vor fi premiate la începutul lunii martie, la City Gallery din Shopping City Suceava, acolo unde va avea loc cea de-a treia ediție a evenimentul „Femei de succes! Performanță la superlativ”, manifestare organizată de Fundația „Șanse Egale, Valoare, Autoritate” (SEVA), Asociația „Edu-Max”, Monitorul de Suceava, Intermedia și Liliana Vântur – director independent Oriflame.
Proiectul își propune să omagiezepersonalități feminine importante din județ, sucevence care își fac datoria cu responsabilitate, care au bifat rezultate notabile în cariera lor profesională din varii domenii, de la educație, literatură sau muzică la politică, administrație publică sau științe juridice. Totodată, prin acest eveniment organizatorii doresc să aducă aprecierea publică femeilor care, prin activitatea lor, au avut contribuții valoroase pentru comunitatea suceveană.
Evenimentul va avea loc în data de 6 martie, începând cu ora 17.00, buna dispoziție urmând a fi asigurată de artiști din județ, valori ce și-au confirmat talentul de numeroase ori.
Potrivit Angelei Zarojanu, președinta Asociației SEVA, „evenimentul «Femei de Succes-Performanță la superlativ!» face parte dintre proiectele inițiate și continuate de Asociația SEVA. Anul acesta ne-am gândit să le evidențiem și pe doamnele care au sprijinit de-a lungul timpului ascensiunea femeilor în funcții decizionale, precum și pe cele din tânăra generație. Rolul complex pe care-l au femeile în societatea românească impune apreciere și respect. El trebuie susținut printr-un mecanism viabil al funcționării principiului egalității de șanse”.
Sondaj deschis pe www.monitorulsv.ro
În perioada 10 februarie – 1 martie, sucevenii sunt invitați să acceseze site-ul www.monitorulsv.ro unde, în cadrul secțiunii dedicate acestui eveniment, pot propune, pentru fiecare din cele 20 categorii, un nume al unei femei care s-a afirmat cu succes în domeniul menționat.
Categoriile sunt: Administrație publică, Literatură, Muzică, Arte plastice, Educație, Știință, Sănătate, Științe juridice, Afaceri și antreprenoriat, Protecția mediului, Implicare și responsabilitate socială, Voluntariat – inițiativă în sprijinul semenilor, Sport, Estetică, Politică, Jurnalism, Turism, Modă, Tânăra generație și Promovarea și apărarea drepturilor femeilor.
Cei care vor participa la acest studiu trebuie să completeze cinci câmpuri ale sondajului pentru ca votul lor să fie considerat valid. Sucevencele care vor strânge cele mai multe voturi vor fi răsplătite cu diplome și flori, distincții ce vor fi înmânate de bărbați care le susțin și le încurajează activitatea.
La cea de-a doua ediție a evenimentului, peste 400 de e-mailuri cu propuneri au ajuns pe adresa redacției Monitorul de Suceava, interesul sucevenilor pentru sondaj fiind unul ridicat. De menționat este faptul că tot în cadrul acestui eveniment vor fi puse în vânzare mai multe obiecte de artă, banii adunați din urma vânzării acestora urmând a fi direcționați către campania”Oprește cancerul de col uterin” lansată de Intermedia Suceava, Radio Top și Jupânu’.