„Made for Europe”

Cele mai bune proiecte europene implementate de școlile sucevene au fost premiate



Made for Europe
Made for Europe

Unități școlare sucevene care au finalizat proiecte cu finanțare europeană au evidențiat rezultatele acestora în cadrul etapei județene a Concursului „Made for Europe”, competiție găzduită de Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava.
Proiectele cu cele mai apreciate rezultate au fost recompensate cu Premiul I și vor reprezenta județul nostru la faza națională, de la Bistrița, de la finele acestei luni.
„Competiția se adresează unităților școlare care au finalizat proiecte cu finanțare europeană în anul școlar anterior și a reunit cele mai bune produse finale rezultate ale proiectelor europene”, a punctat inspector școlar pentru proiecte educaționale, prof. Lidia Acostoaie.
Elevii de la etapa națională
Șase elevi s-au calificat la etapa națională.
Doi sunt de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni: Teodora Gafițescu, clasa a VIII-a, pentru produsul final „Manual pentru alfabetizarea emoțională al profesorului”, rezultat în cadrul proiectului Erasmus+ „Only the sky is the limit for open hearts! Solidarity for equality”, coordonată de prof. Mihaela Apetrei; Nechifor Andreea Viviana, clasa a VII-a, pentru un produs final „e-book manual de ecologie pe înțelesul copiilor”, rezultat în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco4CreActive”, coordonată de prof. Niculina Pintilii;
Raluca Moisii, din clasa a X-a, de la Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni, s-a calificat cu produsul final „e-book”, realizat în cadrul proiectului Erasmus „A Journey into Creative Writing”, coordonat de prof. Cerasela Marleneanu.
La etapa națională va mai participa Eduard Bogdan Ifrim, clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, pentru produs final „Auto-Bot”, realizat în cadrul proiectului „We do STEM together”, coordonat de prof. Lăcrămioara Băcanu.
Lotul sucevean este completat de: Popovici Mihai, clasa a X-a, de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, cu produsul final „film”, realizat în cadrul proiectului „European Fellowship for Digital citizenship”, coordonat de prof. Aniela Vasiliu; Tcaci Dimitria Emilia, clasa a X-a, de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, pentru produsul final „e-book”, realizat în cadrul proiectului e-Twinning ”Drama an alchemist or chemist”, coordonată de prof. Dumitraș Cristina-Amalia.
„Concursul Made for Europe are ca scop valorizarea experiențelor pozitive acumulate de școli în derularea proiectelor finanțate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale, stimulând creativitatea inovația, spiritul de competiție”, a mai subliniat insp. Lidia Acostoaie.


Made for Europe
Made for Europe
Made for Europe
Made for Europe


Recomandări

Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități

Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități
Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități

Două sucevence au fost incluse în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” pentru o invenție premiată internațional

Două sucevence au fost incluse în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” pentru o invenție premiată internațional
Două sucevence au fost incluse în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” pentru o invenție premiată internațional