O nouă vulcanizare beneficiind de un adevărat depozit de anvelope a fost deschisă în urmă cu câteva săptămâni în comuna Ipotești, de lângă Suceava. Aici pot fi achiziționate cauciucuri noi și second-hand aduse direct din Germania de la firme premium din domeniu, clienții beneficiind în preț și de montaj gratuit. Proprietarul vulcanizării a acumulat experiența în domeniul anvelopelor în timpul ultimilor 10 ani petrecuți în țări din vestul Europei, la depozite de anvelope din Spania, Franța sau Germania.
Proprietarul firmei, Beniamin Tomașciuc, crede că la 28 de ani are suficiente cunoștințe pentru a demara o afacere de calitate în domeniul comercializării anvelopelor noi și second-hand și al serviciilor de vulcanizare și montaj al acestora. Activitatea a demarat în țară în cursul anului trecut cu comercializarea cauciucurilor direct de la sediu, sau online, după care a optat și pentru montarea acestora. Având diplomă de vulcanizator, el și-a achiziționat scule noi din Germania, între care mașină de montat cu braț automat, mașină de echilibrat automată cu laser de ultimă generație, compresor nou de 270 de litri, investind circa 10.000 de euro în aceste echipamente de top.
Într-o clădire pe care a renovat-o la Ipotești în apropierea școlii vechi, cunoscută ca zona Policolor, el oferă astăzi servicii de calitate, comercializând cele mai bune cauciucuri noi și second-hand din România în cadrul firmei Anvelope Suceava. După cum ne-a declarat proprietarul afacerii, el știe ce înseamnă un cauciuc bun și rezistent pretabil drumurilor din țară. Folosește în principal branduri de cauciucuri premium pentru vară și iarnă, de la Bridgestone, Micheline, Continental, Pirelli, Good Year, Dunlop, Nokian, o parte fiind noi și o parte second-hand. Prețurile la care comercializează cauciucuri noi pe jantă de 15 sunt de 225 de lei/bucată, dacă sunt pe 16 ajung la 250 de lei/bucată, cauciucurile pe jante de 17 fiind vândute la 300 de lei/bucată. Aceste prețuri includ montarea și echilibrarea cauciucului, schimbarea valvelor și curățarea jantei. Diferențele față de prețurile din magazine pot ajunge la 50 de lei/bucată, la vulcanizarea din Ipotești fiind inclus însă în preț și montajul anvelopei. În privința anvelopelor second-hand, firma Anvelope Suceava comercializează cauciucuri aproape noi, cu procente de uzură de 10-20%, cu 125 de lei în cazul anvelopelor pe jantă de 13 și 14, cu 150 de lei/bucată cele pe jante de 15, în cazul jantelor de 16 la preț de 175 de lei/anvelopă, iar pe 17 la preț de 200 de lei/bucată. Seturile de cauciucuri second-hand sunt multe de patru bucăți sau de două, firma dispunând în permanență de un stoc de anvelope din care clientul își poate alege.
Comenzile sunt preluate telefonic la numerele de telefon 0769 250 042 și 0769 594 819 și sunt livrate la domiciliu prin intermediul unui curier, după ce anvelopele pot fi vizionate pe www.anvelopesuceava.ro, prin intermediul unor fotografii trimise clientului pe WhatsApp, sau pot fi onorate la sediul depozitului și al vulcanizării din Ipotești, în urma vizualizării directe. Conducerea firmei intenționează în viitorul apropiat deschiderea altor două ateliere de vulcanizare și vânzare anvelope, care să ofere doritorilor cele mai bune anvelope.



