Cele două vâsle

În vremea de demult multe râuri din cele mari nu aveau poduri de trecere ci, din loc în loc, erau oameni din partea locului, ca­re, în schimbul banilor, treceau drumeții de pe un mal pe celălalt cu barca. Un bătrân, om cu frica lui Dumnezeu, care toată viața și-a câștigat pâinea transportând călătorii cu barca sa de pe un mal pe celălalt al unui râu mare, ce se vărsa într-o prăpastie mai la vale, nu departe de locul unde obișnuia bătrânul să vâslească, și-a crestat cu tâlc vâslele încât oricine putea citi cu ușurință cuvintele frumos sculptate. Pe o vâslă scria „credință” iar pe cealaltă „fapte bune”.
Pe când îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta îl în­trebă cu „siguranța” caracteristică tinereții:
– Bunicule de ce pe această vâslă ai scris „credință” și pe cealaltă „fapte bune”?
– Fiindcă cu acestea două trebuie să ne conducem viața! îi răspunse bătrânul.
– Eu nu cred că omul are nevoie de amândouă!, se repezi cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una cu care să-ți călăuzești existența.
Bătrânul tăcu dar începu să vâslească numai cu o singură vâslă. Barca bineînțeles că nu mai înainta de loc spre malul celălalt, învârtindu-se în loc. Mai mult, curentul tare al râului târa barca spre prăpastie. Atunci bătrânul schimbând iute vâsla, zise:
– Iată, că vâsla „credință ” , singură, nu mă ajută. Să vâslesc dar cu „faptele bune” și poate barca va înainta! Dar, nici de această dată barca nu înaintă. Atunci, tânărul, speriat de zgomotul cascadei care se apropia, strigă:
– Vâslește cu amândouă, bătrânule, că altfel pierim! În adevăr, cu amândouă vâslele mânuite voinicește și cu iscusință, au reușit să ajungă la mal. În acest fel a înțeles și tânărul mesajul celor două vâsle: dacă pe râul învolburat al vieții vom vâsli numai cu una din cele două „vâsle” ne paște primejdia căderii în prăpastia cea adâncă, moartea sufletului, dar, dacă cu înțelepciune vom lua amândouă vâslele vom ajunge în siguranță la malul celălalt, la împărăția lui Dumnezeu. Râul vieții este repede iar prăpastia morții aproape și de aceea trebuie multă chibzuință ca să-l străbați fără primejdie. Faptele bune și credința sunt cele două aripi prin care sufletul nostru se înalță spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poți zbura, cu o singură vâslă nu poți înainta!