Cele cinci secrete ale tratamentelor cu plante de leac



Cele cinci secrete ale tratamentelor cu plante de leac
Cele cinci secrete ale tratamentelor cu plante de leac

Folosiți plante puternice
Oricât de savantă ar fi o rețetă, spune dl Ioan Groza, dacă nu folosești plante bune, proaspete, nu ai nici un rezultat. În felul acesta, puterea lor nu se pierde și efectul este sporit: „Eu nu pun plantele niciodată măcinate în pungi, ci doar le tai mărunt și le ambalez în așa fel ca omul să vadă ce cumpără. Apoi, eu nu dau niciodată plante stricate, expirate, mai vechi de un an sau doi. Au fost ani în care am ars plante medicinale cu camionul, pentru că, peste iarnă, au mucegăit și nu mai aveau astfel nimic valoros terapeutic în ele”.
Culegeți plantele numai din locuri curate
Dl Groza adună plante de leac din toate zonele țării dar, spune el, nu le culege de lângă șosea sau de lângă calea ferată: „Zona de unde se adună plante medicinale trebuie să fie curată, cît mai departe de zonele poluate și de locurile unde s-au administrat, chiar și în anii trecuți, îngrășăminte chimice, pesticide sau insecticide”. Desigur, este necesară o informare mai amplă asupra acestor probleme dar ecologiștii se ocupă mai mult de politică.
Nu omorâți planta prin fierbere
Oamenii trebuie să știe, spune dl Groza, că prin fierberea plantelor se pierd foarte multe substanțe active. De aceea, în terapiile pe care le recomandă folosește, în special, maceratul la rece: „Maceratele cele mai bune se fac din plante crude, pentru că au enzime. Recomand maceratele obținute prin punerea aceleiași cantități de plantă și de apă ca la ceai (o lingurița de plantă la o cană de apă), numai că, în loc de fierbere, se lasă planta măcinată în apă vreme de 8-12 ore”.
Fiți prudenți și folosiți doar plante studiate temeinic
După ce analizează îndelung orice plantă sau rețetă, dl Groza o testează chiar pe el însuși. Testează chiar și plantele toxice, pentru că și-a făcut o rețetă proprie de ceai antidot pentru intoxicațiile cu plante. Din fericire, până acum nu a trebuit să folosească acest antidot din plante depurative foarte puternice. „Numai după spusele bătrânilor nu te poți lua. La tratamentele cu spânz, de exemplu, trebuie administrată, la început, o doză foarte mică. De fapt, nici din plantele cunoscute nu trebuie să dai o doză mare. Se începe cu o doză mică și se crește pe timpul tratamentului. La început, am administrat doar câțiva milimetri dintr-un fir de rădăcină de spânz pe zi. Apoi, am constatat că se poate mări doza. Acum, administrăm progresiv spânzul, începând de la un centimetru și ajungând, în final, la 10 cm de rădăcină pe zi. Am constatat că, dacă se începe cu o doză mică, organismul se acomodează cu spânzul și se poate ajunge la doza terapeutică necesară, fără efecte secundare. Totuși, este necesar ca tratamentul cu spânz să se facă sub atenta supraveghere a unui medic priceput sau terapeut naturist cu experiență”. De fapt, spune dl Groza, prima regulă în vindecare este prudența, iar tratamentul trebuie, în primul rând, sa nu dăuneze omului.
Dacă știți un leac care ajută, oferiți-l și altora, gratuit
Dl Groza spune că a aflat „secretul” unor terapeuți care aleargă după bani – ceaiul gata făcut: „Nu dați bolnavilor ceaiuri gata făcute. Din orice plantă ar fi făcut, în timp ceaiul fermentează, se alterează și își pierde din principiile active conținute”.
Spre deosebire de alți terapeuți naturiști, ing. Ioan Groza vinde la cabinetul său din Arad doar plantele de leac necesare unor rețete care sunt la vedere. Prețurile sunt modice, cît să acopere cheltuielile pentru adunarea acestor plante. Priceperea sa în efectuarea unor tratamente, de multe ori foarte complicate, este pusă în slujba bolnavilor fără nici o plată.
Asupra rețetelor naturiste folosite de dl Ioan Groza vom reveni și le vom publica în paginile noastre viitoare.
Sursa: www.evenimentul.ro