La City Gallery, în incinta Shopping City Suceava, a avut loc luni lansarea volumului „Cele 4 dimensiuni ale feminității românești”, lucrare coordonată de Monica Silvia Tatoiu, care reunește texte semnate de 73 de coautoare, dintre care șapte sunt sucevence.
„Ciclul vieții”, în elemente simbolice
Organizat în galeria marelui complex comercial și susținut vizual de expoziția de pictură, grafică și tapiserie a artistei plastice Lucia Pușcașu (una dintre coautoarele cărții), evenimentul a reunit un număr mare de participanți interesați atât de întâlnirea cu Monica Tatoiu, cât și de dorința de a-și procura cartea, care este primul volum dintr-un inedit proiect editorial care conturează modele de gândire feminină contemporană.
Cum Monica Tatoiu, căreia i s-a oferit cuvântul în deschiderea manifestării, și-a rezervat speech-ul pentru final, artista plastică Lucia Pușcașu și-a prezentat expoziția și ucenicii împreună cu care și-a etalat lucrările pe simeze.
O desfășurare vizuală în care și-a adus alături de ea elevii (din clasele a VI-a, a VIII-a și a IX-a) și câțiva dintre absolvenții Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, o expoziție care circumscrie plastic „ciclul vieții” printr-o suită de elemente simbolice.
„Fiecare este un om de succes, în felul lui”
Cel care și-a asumat prezentarea cărții a fost jurnalistul Sorin Avram, care a remarcat de la bun început un cusur și anume „lipsa elementului surpriză” din confesiunile celor mai multe dintre coautoare, confesiuni care nu i s-au părut a fi spontane, ci elaborate și pregătite pentru publicare.
Textele, așa cum a precizat el, sunt „siliconate, rujate și prea machiate”.
Și pentru că, în mod cert, „mai sunt doamne care ar avea ceva de spus”, a recomandat extinderea proiectului, cu sublinierea finală că „fiecare este un om de succes, în felul lui”.
„73 de muieri adevărate”
A venit rândul celor șapte sucevence, care semnează texte în acest volum, să-și expună opiniile: „O carte care lansează și în România o dezbatere despre identitatea feminină” (Angela Furtună), „o carte plină de sinceritate” (Lorelai Mironescu), „o aventură comună” care conturează „un imens portret colectiv, confesional” al femeii contemporane (Elena-Brândușa Steiciuc), o provocare „prin care am învățat ce bine poate face o confesiune sinceră” (Irina Badrajan), „o terapie” (Cristina Iacob), o confesiune care „a început greu”, dar care a devenit pe parcurs „o eliberare” (Lucia Pușcașu), o carte în care „am scris ce suntem, ce simțim și ce experiențe avem” (Angela Zarojanu).
În fine, o carte, așa cum a spus Monica Tatoiu, care prezintă „73 de muieri adevărate”.
„Toate femeile din această carte se raportează la un bărbat”
De fapt Monica Tatoiu, care a spus că marele său succes este cel că a reușit să aducă „73 de femei în paginile acestei cărți”, a creionat atât calitățile femeilor din România („frumoase, deștepte și posesive”), dar și uriașa loc „capacitate de a distruge echivalentă cu cea a câtorva bombe nucleare”.
„Femeia nu poate să trăiască fără bărbat”, a accentuat Monica Tatoiu.
„Toate femeile din această carte se raportează la un bărbat”, a încheiat ea, finalul fiind în măsură să-i mai liniștească pe bărbații din sală, inițial puțin timorați de această ofensivă feministă (sau feminină?).
Cele patru dimensiuni ale feminității autohtone
Cele patru dimensiuni ale feminității românești, în funcție de care s-a structurat această carte care radiografiază realitatea românească, vizează relația cu sinele (Cât de importantă este relația mea cu mine? Cât de bine mă reprezintă oglinda? Cât de curajoasă sunt în a-mi recunoaște slăbiciunile?), relația cu restul lumii (Cum mă percep ceilalți? Cum se reflectă persoana mea în oglinda reprezentată de cei cu care relaționez?), calea urmată în profesiune (Povestea acestui drum, de la sămânță la rod, cu bucuriile și durerile lui) și relația cu divinitatea (Perspectiva spirituală asupra existenței umane, credința sau lipsa conștientizării ei).