Micul ecran, deși pare inofensiv, este cel mai dăunător dintre toate aparatele electrice cunoscute și ne poate distruge iremediabil sănătatea
Televiziunea a fost unul dintre marile succese tehnologice ale secolului trecut. Timpul a dovedit însă că privitul îndelungat la televizor prezintă 15 pericole pentru sănătate, între care opt sunt deosebit de grave, mai ales pentru copii.
Mulți părinți își lasă copiii în grija televizorului și nici nu se gândesc că uitatul la televizor poate fi dăunător. Doctorul Aric Sigman, de la Societatea Medicală Britanică, a prezentat un amplu studiu efectuat pe o perioadă de 20 ani, iar concluziile raportului sunt de-a dreptul șocante.
Hormonii se dau peste cap
Obezitatea, deteriorarea vederii sau chiar alterarea sistemului endocrin sunt doar câteva dintre pericolele care îi pândesc pe toți privitorii la televizor, indiferent de vârstă. Totuși, doctorul Sigman a ținut să atragă atenția părinților asupra riscurilor pe care și le asumă atunci când le oferă copiilor câte un televizor numai pentru dormitorul lor. Simpla funcționare a unui televizor dăunează tuturor celor care stau în camera respectivă, chiar dacă nu privesc programele de pe micul ecran. Emisiile magnetice și variațiile de lumină alterează echilibrul natural noapte-zi, care declanșează producerea unor hormoni. Imediat ce anumiți hormoni sunt produși în cantități nefirești (mai mari sau mai mici) o serie întreagă de alte probleme apar imediat.
Boli de inimă sau chiar cancer
Mulți dintre părinții de azi au privit și ei în copilărie la televizor și, din acest motiv, au tendința să considere că micul ecran nu este chiar un pericol atât de mare. Ceea ce neglijează ei este efectul cumulat al câmpurilor magnetice în care trăim (din cauza telefoniei mobile – de pildă) care face ca rezistența corpului unui copil de astăzi să fie mult mai mică fața de agresiunea unui televizor deschis non-stop. Medicii sunt categorici în câteva privințe. Televizorul din camera copiilor trebuie să fie desființat. Copiii sub trei ani nu au voie să se uite la televizor, iar cei cu vârste până la șase ani se pot uita la desene, dar nu mai mult de trei ore pe zi. Cei mici riscă să dezvolte grave boli de inimă și circulație, pentru că stau nemișcați exact în perioada în care se presupune că se mișcă neîncetat. Când merg la școală, copiii „televizomani” nu se mai pot concentra în clasă și au rezultate din ce în ce mai slabe la învățătură.
– Dureri de cap
– Amețeli și grețuri
– Obezitate, ca rezultat al lipsei de exercițiu
– Constipație cronică (tot din cauza lipsei de mișcare)
– Lumina schimbătoare a ecranului oprește producerea melatoninei
– Nervozitate sau, dimpotrivă, apatie
– Depresie sau afecțiuni psihice grave
– Scăderea acuității vizuale
– Boli cardiovasculare grave
– Scăderea capacității de apărare a sistemului imunitar
– Reducerea melatoninei aduce mutații în ADN-ul celulelor, ducând la apariția bolilor de cancer
– Pubertate prematură, tot din cauza nivelului scăzut de melatonină
– Somn discontinuu și program dezordonat de odihnă care duce până la oboseală cronică, din cauza suprastimulării
– Autism sau înstrăinare, ca urmare a lipsei interacțiunii cu alți copii
– Foame cronică.
Sursa: www.adevarulonline.ro
