Cel puțin patru simulări pentru elevii dintr-a VIII-a și a XII-a, în noul an școlar

Cel puțin patru simulări pentru elevii dintr-a VIII-a și a XII-a, în noul an școlar
Cel puțin patru simulări pentru elevii dintr-a VIII-a și a XII-a, în noul an școlar

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor susține, începând cu anul școlar viitor, mai multe simulări ale examenelor naționale, inițiativa aparținând conducerii Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava.

Șeful IȘJ, prof. Ciprian Anton, a reiterat că va organiza simulări la nivel județean, cel puțin trei, un lucru nou pentru elevii suceveni.

Pe lângă acestea, elevii vor trece și prin simularea organizată la nivel național, organizată de Ministerul Educației, în primăvara anului următor.

Măsura vizează îmbunătățirea performanțelor elevilor printr-un antrenament susținut, precum și creșterea ratei de promovare la examenele naționale.
„Vom organiza cel puțin trei simulări la nivel județean pentru ca elevii să-și cunoască nivelul de pregătire. Evaluările vor fi susținute în școli și corectate tot acolo. Le vom intercala cu simularea națională. Urmează să stabilim un calendar, iar inspectorii de specialitate se vor ocupa de organizare, subiecte”, a menționat Anton.

Notele nu vor fi trecute în catalog, iar prezența nu este obligatorie.

Recomandări

Ciprian Anton: „Am luat decizia ca toți copiii din anii terminali să aibă posibilitatea de a susține simulările examenelor naționale”

Unde merg cei mai mulți boboci la pregătitoare: școlile „Ion Creangă”, „Miron Costin” și Cajvana, câte opt clase

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Dialogul cultural „Un ceai, o vorbă, o poveste…”, de la USV, va dezbate subiectul „Sportul sucevean: tradiție, performanță și perspective”