O barca de pescuit care transporta imigranți s-a scufundat vineri dimineață în apropierea coastelor turce ale Mării Negre, iar cel puțin patru persoane au murit și alte 20 au fost date dispărute, potrivit gărzii de coastă din Turcia, relatează site-ul agenției The Associated Press. Autoritățile turce cred că aceștia voiau să ajungă în România, scrie Mediafax.Cel puțin 38 de imigranți au fost salvați de către echipajele de intervenție și cu ajutorul a cinci nave comerciale. Ambarcațiunea s-a scufundat în apropiere de orașul Kefken, la 200 de kilometri est de Istanbul.Incidentul a fost raportat de către o navă comercială care se afla în zonă. Garda de coastă turcă a trimis trei ambarcațiuni și un elicopter pentru operațiunile de salvare. Totodată, echipe medicale au așteptat bărcile cu imigranți în portul Kefken.