Prefectura Suceava este una dintre instituțiile la care se înregistrează cele mai multe reclamații din județ, din păcate multe cu subiecte care nu au nici o tangență cu Prefectura. La o medie de 260 de zile lucrătoare pe an (fără sărbători legale), cu 1.370 de petiții înregistrate până acum rezultă că zilnic mai mult de cinci oameni au ceva de reclamat la Instituția Prefectului. Un procent de circa 25 la sută dintre reclamații au aceiași semnatari și de regulă același subiect, dar există și un grup de aproximativ 30 de persoane care au devenit o prezență obișnuită în instituție. Ei sunt așa-numiții „reclamagii de profesie”, care mereu au ceva de sesizat, iar unii au o istorie lungă în spate, încă de dinainte de 1990.
Tot la Prefectură ajung să reclame și oameni cu probleme psihice, cea mai cunoscută figură fiind cea a unei femei de 80 de ani, din municipiul Suceava, care de cel puțin două-trei ori pe an vine să-l informeze pe prefect fie că este urmărită, i se violează proprietatea sau i se fură diverse bunuri din locuință, fie că este bântuită de repauzatul ei soț.
Din analiza datelor furnizate de Prefectură, reiese că, față de anul trecut, în acest an a scăzut numărul de petiții care au ca temă retrocedarea de terenuri și imobile, de la 795 la 675, și cele referitoare la recalcularea sau majorarea pensiilor, de la 16 în anul 2009 la șase în anul 2010.
A crescut numărul reclamagiilor anonimi
Au crescut, în schimb, numărul reclamațiilor anonime, de la 77 la 90, cele la adresa funcționarilor publici, de la 56 la 58, și a crescut numărul de solicitări de primiri în audiență la prefect, de la 27 anul trecut, la 63 în acest an. Precizăm că reclamațiile anonime, conform legii, se clasează.
Ca număr total de petiții, în 2009 s-au înregistrat 1.276, iar de la începutul acestui an au fost 1.370 adresate la Prefectură și alte 314 adresate unor instituții centrale și trimise la Suceava spre soluționare. În același timp, prefectul Sorin Arcadie Popescu a acordat 437 de audiențe, fostul subprefect Ionuț Crețuleac 40, iar subprefectul Angela Zarojanu 68 de audiențe.
Pentru a face față numărului mare de solicitări, toți cei 45 de funcționari din aparatul de specialitate și din cancelaria prefectului au cotă parte din petiționari.