Cel puțin 53 de morți într-un dublu atentat sinucigaș, în fața unei biserici din Pakistan



Un dublu atentat sinucigaș comis în fața unei biserici a provocat moartea a cel puțin 53 de persoane și rănirea altor peste 100, duminică, la Peshawar, oraș mare situat în vestul Pakistanului, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP.
Acesta este unul dintre cele mai sângeroase atacuri comise vreodată împotriva creștinilor din Pakistan, țară musulmană în proporție de 95 la sută. Creștinii reprezintă aici aproximativ 3 la sută din populație și au devenit victimele discriminării, dar sunt rareori vizați de atentate.
Bilanțul de 53 de morți și peste 100 de răniți a fost oferit AFP de medicul Sher Ali, din cadrul spitalului Lady Reading, principalul spital public din Peshawar.
Acesta ar putea crește, „deoarece majoritatea răniților sunt în stare critică”, a declarat la fața locului responsabilul de administrația orașului, Sahibzada Anees.
Cei doi kamikaze au declanșat încărcătura de explozibil pe care o purtau asupra lor la ieșirea de la slujbă, a precizat el.
Nord-vestul Pakistanului este un bastion al numeroaselor grupări rebele islamiste, între care Mișcarea talibanilor din Pakistan (TTP), autoarea a numeroase atentate, dintre care unele împotriva minorităților religioase, soldate în total cu peste 6.000 de morți din 2007.