Cel mai tânăr doctor din ATI Suceava, dr. Adrian Vasilcovici, este noul medic șef al acestei secții



Dr. Adrian Vasilcovici, noul medic șef al secției ATI
Dr. Adrian Vasilcovici, noul medic șef al secției ATI

Noul medic-șef al secției Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) din Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava este dr. Adrian Vasilcovici. În vârstă de 34 de ani, cel mai tânăr medic dintre cei 12 din secția ATI a preluat conducerea din data de 15 iulie a.c.. Managerul unității medicale, dr. Alexandru Calancea, a declarat că dr. Vasilcovici este „unul dintre cei mai mari luptători împotriva Covid din acest spital,”, din 22 martie 2020 lucrând doar în compartimentul ATI Covid, unul dintre cele mai grele în perioada pandemiei. „Am învestit un om care să organizeze activitatea foarte bine, așa cum trebuie într-un spital care își dorește performanță și normalitate”, a afirmat dr. Calancea.
Dr. Adrian Vasilcovici este sucevean, a absolvit în anul 2011 Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, anul trei de facultate l-a făcut la Universitatea „Victor Segalen Bordeaux 2”, în Bordeaux, Franța, rezidențiatul în ATI – la Institutul Regional de Oncologie Iași, cu un stagiu din ianuarie 2014 până în iulie 2015 la „Lady of Lourdes Hospital”, Drogheda, Irlanda.
Dr. Vasilcovici a declarat că a ales să profeseze în România „pentru a face o schimbare, sătul de atitudinea pe care observasem că o au nu doar pacienții față de medici, dar și unii lucrători din sănătate față de pacienți”. „Îmi doresc să îmbunătățesc calitatea actului medical în spitalul din orașul meu natal și ca toți colegii mei – medici, asistente, infirmiere, brancardieri – să vină la serviciu cu plăcere și cu zâmbetul pe buze, iar asta să se reflecte în scăderea mortalității și a morbidităților în secția ATI a Spitalului Județean Suceava”, a afirmat tânărul doctor, la preluarea mandatului de medic-șef de secție. El are în subordine o echipă formată din 11 medici, 75 de asistente medicale, 26 de infirmiere, 5 îngrijitori, 7 brancardieri și o statisticiană.
Anterior, secția ATI a fost condusă de dr. Dorin Stănescu, un alt medic foarte cunoscut, care a atins vârsta de pensionare.



Recomandări

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Doctorii Jurchiș și Turcoman au anunțat oficial că renunță la funcția de manager, respectiv director medical al Spitalului Clinic Suceava

Doctorii Jurchiș și Turcoman au anunțat oficial că renunță la funcția de manager, respectiv director medical al Spitalului Clinic Suceava
Doctorii Jurchiș și Turcoman au anunțat oficial că renunță la funcția de manager, respectiv director medical al Spitalului Clinic Suceava

Conf. univ. dr. Laura Stătescu, medic-șef de clinică la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, s-a alăturat echipei medicale de la Spitalul Clinic din Suceava

Endoscopii digestive la copii, în cadrul ambulatoriului Spitalului Clinic din Suceava, efectuate de prof. univ. dr. Smaranda Diaconescu