Președintele PSD Mircea Geoană a declarat, ieri, după ședința Biroului Permanent Național, că și-ar dori ca PSD să rămână în opoziție, acest lucru fiind și cel mai simplu pentru formațiunea social-democrată, care nu dorește alegeri anticipate în acest moment.
“Mi-aș dori pentru noi să fim un partid de opoziție pur și simplu, în care să spunem că președintele și Guvernul trebuie combătuți și criticați. Dilema pe care o avem este că PSD, câștigând cel mai bun scor din 2004, după spargerea Alianței suntem puși în situația de a da punctual votul nostru unui guvern sau altul. Nu se poate fără votul nostru. Pe de altă parte, nu credem și nu dorim anticipate în acest moment”, a explicat Geoană.
“Avem un guvern minoritar fără o relație structurată. Trebuie să se clarifice transparent relația acestui guvern cu partidele care îl pot sprijini. Cel mai simplu pentru PSD ar fi să rămânem în opoziție”, a explicat Geoană
Geoană a mai arătat că formațiunea social-democrată poate da oricând un guvern stabil și competent, dar, în actualul context politic, nu are încă un răspuns privind un eventual guvern PSD, spectrul politic din Parlament fiind foarte fragmentat.





