Cel mai pasionant „un punct jumate”



Mărturisesc că în anii din urmă abia dacă aruncam un ochi în partea de sezon regulat a campionatului nostru cel de toate etapele. Adică la meciurile alea de „un punct jumate”, ştiți ce zic. În plus, granzii erau pe locuri călduțe, bătaia peştelui se dădea pentru ultimul loc de play-off, iar cine îl ocupa oricum făcea apoi figurație. Iată însă că, mai răruț că-i mai drăguț, avem parte şi de un sezon din ăsta în care lumea se calcă pe picioare pentru două-trei locuri, la care jinduieşte inclusiv locul 11. Ocupat de onor campioana en titre, cel puțin la ora la care scriu aceste rânduri. Asta fiindcă FCSB va fi avut aseară meci cu Botoşani, mult timp revelația campionatului. Şi CFR vânează play-offul după ce a suferit o hemoragie de puncte pe o bună parte de sezon, aia din 2025, dar acum ambalează nişte motoare pe care nu credeam că le mai are. Victoria din meciul cu FCSB de la Bucureşti (de la 0-1 la 4-1, cea mai drastică din istoria confruntărilor!), a lansat-o pe CFR pe orbită, dar totul va fi degeaba dacă nu confirmă acum, pe turnantă, când urmează derby-uri cu U Cluj şi cu Dinamo.

Dacă e să ne raportăm din punctul de vedere al celor de la FCSB, rezultatele favorabile ar trebui să fie cele pe care nu le mai influențează. Ce înseamnă asta? Adică să câştige echipele cu care nu se mai intersectează, cum ar fi FC Argeş şi CFR Cluj, pentru că Botoşani, Oțelul, UTA şi U Cluj încă pot fi reglate din întâlniri directe. Chiar şi aşa, asta presupune un parcurs perfect al celor de la FCSB, ori ce ne-ar garanta asta?! Dacă ne-am raporta la meritul sportiv, am putea avea nişte repere, însă marele patron piperean vine cu nişte acuzații ireale, în care arbitrul e criminal, fără ghilimele, exact aşa cum se aude/citeşte! Într-un fotbal civilizat, guvernat de reguli adevărate, clubul de care ține ar fi fost penalizat, nu numai pe plan financiar, adică amendă, ci şi pe plan sportiv, asta însemnând penalizare la puncte. Distincția care se face între finanțator şi reprezentant al clubului este în deficitul sportului.



Recomandări